Kathy Jacobs, în vârstă de 56 de ani, este una dintre cele șase modele care vor apărea în cadrul revistei Sports Illustrated, prezentând ediția de costume de baie din 2020.
Kathy Jacobs are și un cont de Instagram unde este extrem de activă și pe care îl poți găsi inspirațional, începând de la numele acestuia, și anume ageisbeauty, demonstrând astfel că frumusețea nu are vârstă. Ea a dezvăluit câteva fotografii în costum de baie din timpul ședinței foto, care vor putea fi văzute odată cu lansarea revistei, pe 21 iulie 2020.
Kathy se preocupă să reprezinte fotomodelele de toate vârstele și formele, înlăturând astfel prejudecățile conform cărora femeile ar trebui să aibă anumite dimensiuni pentru a fi model. Kathy nu este la prima experiență cu modeling-ul, ea având în trecut colaborări la New York. În anii 90, ea a semnat cu agenția Ford Models. „Este minunat că revin la modeling', a spus Kathy pentru New York Post.
„M-am reinventat de atâtea ori', a adăugat Kathy, mărturisind că după ce nu a mai fost model, a avut câteva apariții în câteva show-uri, The Today Show și The Rachel Ray Show, fiind cofetar. Ea a lansat și propria colecție de produse de îngrijire, Beauty Batters.
Kathy a dezvăluit și care este rutina ei, fiind apreciată pentru felul în care arată la 56 de ani, mărturisind că este destul de strictă cu alimentația ei. „Nu mănânc pâine, paste, cartofi, orez, carne sau dulciuri. Dar mănânc pește.'
În luna februarie, Kathy a fost extrem de emoționată după ce a aflat că va poza pentru Sports Illustrated. „Sunt încă în stare de șoc. Pentru mine înseamnă enorm, e o provocare pentru toate doamnele de vârsta mea. Eu am 56, iar persoanele trecute de 55 de ani sunt considerate deja bătrâne', a declarat Kathy la vremea respectivă.
Pentru Kathy, a fost un vis care i s-a îndeplinit. „Mi-am propus să pozez în bikini pentru Sports Illustrated', a spus ea după ce a participat la un concurs anul trecut. „În urmă cu un an, mi-am dat demisia de la locul de muncă și am vrut să fac asta pentru ultima dată. Și am făcut modeling și am avut câteva job-uri și în actorie. Iar anul acesta am câștigat acest concurs. Este o nebunie. Pentru persoanele care consideră că este prea târziu pentru ele, eu sunt acolo să le spun că nu este așa. Vreau să le spun să aibă încredere în ele.'
Pe lângă Kathy Jacobs, vor mai prezenta colecția de costume de baie și alte femei, cum ar fi Christie Valdiserri, care are alopecie areată.
În trecut, revista a inclus mai multe modele care aveau peste 50 de ani, cum ar fi Christie Brinkley, care a pozat în 2017, când avea 63 de ani, alături de cele două fiice ale sale, Alexa Ray Joel și Sailor Brinkley. Nici Christie nu a fost la prima experiență atunci, ea apărând pentru prima dată în Sports Illustrated în ediția pentru costume de baie din 1979. Christie Brinkley a pozat, timp de 20 de ani, în diferite locații exotice, după care și-a încheiat cariera in 2004. Iar în 2017 a surprins pe toți cu apariția în costum de baie.
Citește și:
Demi Moore și-a făcut o schimbare surprinzătoare de look
Foto: Instagram