Cine este Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România 2021

Daniel Pavel este prezentatorul noului sezon Survivor România, o competiție intensă și plină de provocări difuzată pe Kanal D.

Daniel Pavel este prezentatorul emisiunii Survivor România 2021. El a fost ofițier în marina comercială și are o impresionantă carieră în radio și televiziune. 


Daniel Pavel a prezentat emisiunea „Business On Air' de la Radio France International și a făcut parte din echipa postului TV Antena 3 ca prezentator al unei emisiuni săptămânale de infotainment. Daniel Pavel a mai fost redactor-șef al Penny FM, potrivit Kanal D.

Daniel Pavel a făcut și o serie de declarații cu privire la ipostaza de prezentator al celui de-al doilea sezon Survivor România. „Pentru mine, reprezintă, în egală măsură, cea mai mare provocare profesională de până acum, cât și oportunitatea testării unor limite de anduranță fizică și psihică, pe care le întâlnești în viață doar dacă ai noroc. Și mă refer la noroc așa cum îl vedeau anticii, adică acel noroc care îi favorizează, exclusiv, pe cei puternici și curajoși. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă în sezonul al doilea, așa cum s-au obișnuit, oameni cu o ambiție și o determinare ieșite din comun. E un privilegiu pentru mine să fiu alături de acești concurenți, să le observ și comentez evoluțiile. Voi încerca să le transmit celor de acasă cât mai mult din emoțiile lor uriașe.'


Pe lângă cariera în radio și televiziune, Daniel Pavel a făcut înot de performanță, dar și judo, polo, scrimă și arte marțiale. El va trebui să comenteze traseele și provocările de care au parte concurenții în Republica Dominicană în același timp cu ei.

Daniel a mărturisit că pentru competiția Survivor România, s-a antrenat alături de fratele său, care e instructor de fitness. Chiar dacă nu s-au putut antrena împreună pentru că Daniel era în Viena, iar fratele său în România, au găsit totuși o soluție. „Am noroc să am în familie antrenorul perfect, pe fratele meu, care este instructor de fitness. El se află în România, așa că ne-am adaptat la această situație și am primit setul de antrenament prin Skype. Ca fost înotător de performanță, o vreme am folosit facilitățile oferite de bazinele publice din Viena. Fiind însă un an atipic, din cauza pandemiei, mare parte din bazine au fost închise, așa că acum am găsit un refugiu în jocuri periodice cu mingea de fotbal și baschet', a declarat Daniel Pavel, relatează Kanal D.


Din echipa Faimoșilor fac parte Alexandra Stan, Amna, Roxana Nemeș, Majda Aboulumosha, Elena Marin, Simona Hapciuc, Cătălin Moroșanu, Costi Ioniță, Cosmin Stanciu, Culiță Sterp, Zannidache Edmond și Jador.

În ceea ce îi privește pe Războinici, aceștia sunt Marilena Cuciurean, Giorgiana – Elena Lupu, Roxana Georgiana Ghiță, Maria Hîngu, Melina Dumitru, Andreea Moșneagu, Alin Sălăjean, Albert Oprea, Sorin Pușcașu, Lucian Barbu, Mariano Starlin Belen Medina și Musty Camara.


Primul sezon Survivor România a fost prezentat de Dan Cruceru, cunoscut în mediul online ca „Taticool', având un blog personal cu același nume. În luna decembrie a anului 2020, el a anunțat că nu va mai fi prezentatorul emisiunii. „A fost o decizie grea, dar am ales să mă dedic proiectelor personale și familiei în perioada ce urmează. (…) Anul acesta, am deschis un nou magazin la Cluj- Napoca, am extins portofoliul de branduri premium pe care le aducem în România, avem multe planuri de pus în practică pentru 2021. (…) Când m-am întors, fiul meu cel mic aproape că mă privea ca pe un străin. Dar închei povestea Survivor aici. E cel mai bine așa, mai ales pentru mine', a fost mesajul transmis de Dan Cruceru pe Instagram.


Emisiunea Survivor România 2021 poate fi urmărită pe Kanal D miercuri și joi de la ora 22:00 și de vineri până duminică de la 20:00.

Citește și:
Alina Pușcău a anunțat că se căsătorește și face primele declarații despre logodnicul ei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people