Cine este Andreea Ilie, mezzosoprana care are o relație cu Bobby Păunescu?

Mezzosoprana Andreea Ilie e celebră pentru prezența ei pe scenele dedicate operei, dar relația sa cu Bobby Păunescu i-a adus un nou tip de atenție din partea publicului din România.

Andreea Ilie s-a născut la Timișoara, într-o familie în care muzica clasică a fost o tradiție. Nu e de mirare că a urmat această cale, deci, studiind la Colegiul National de Arta „Ion Vidu' și apoi la Conservatorul timișorean. A urcat pe scenă cu nenumărate ocazii, interpretând Zita în Gianni Scchichi, Maddalena în Rigoletto de Verdi, La Zia Principesa în Sora Angelica (Puccini) sau Mercedes în Carmen (Bizet) și multe alte roluri. Acum, însă, se bucură de o atenție mult mai largă decât cea a pasionaților muzicii, dat fiind că noul ei partener este nimeni altul decât omul de afaceri Bobby Păunescu.

Andreea Ilie și Păunescu formează un cuplu de mai multe luni, dar își mențin relația discretă. Păunescu a mai fost în relații de durată în trecut, cele mai notabile fiind cea cu actrița și vedeta TV Monica Bârlădeanu, alături de care a petrecut 11 ani, și căsnicia cu fotomodelul Alice Peneacă, care s-a finalizat cu un divorț în urmă cu doi ani.


Andreea Ilie, care colaborează acum cu Opera Națională din București, a avut și ea parte de o relație care a suscitat atenția publicului, cu Norris Mărgeanu, preşedintele Federaţiei Române de Automobilism, dar presa tabloidă a speculat, anul trecut, și că aceasta ar avea o relație cu Dan Bittman.

Cântăreața a făcut recent și declarații despre noua sa relație, într-un interviu acordat publicației Click. Andreea Ilie a declarat că se simte norocoasă să îl aibă drept partener pe Păunescu și a povestit mai multe despre pasiunile ei, dar și despre munca sa. „Este un om deosebit şi sunt o norocoasă să îi fiu alături, am ce învăţa din multe puncte de vedere de la el. A venit în viaţa mea exact în momentul potrivit, unde maturitatea mea emoţională şi experienţa lui profesională, plus bunătatea lui sunt cele mai importante aspecte pe care le doresc în acest moment. Bineînţeles, ca orice relaţie, la început nu are prea multe de dezvăluit şi ca atare nu am foarte multe de comentat pe acest subiect.'


Soprana a povestit și despre incursiunile sale în lumea modellingului și a televiziunii, declarând că acestea sunt doar hobby-uri, și că își iubește cu pasiune meseria. „Televiziunea împreună cu modellingul sunt şi ar fi doar hobby-uri, iar, în acest moment, nu m-am gândit la această variantă. Admir, în schimb, prezentatorii şi realizatorii de emisiuni culturale şi, dacă aş opta pentru o televiziune, aş alege doar un post care are asemenea emisiuni în program.(…) Pentru mine muzica de operă/opereta este esenţială în viaţa mea.', a mai declarat Andreea Ilie.

În timpul liber, însă, aceasta pictează și chiar deține o galerie online (framemezzogallery), și speră să aibă la un moment dat o fermă de cai, animale pe care le îndrăgește.

Citește și:
Alexia Eram a dezvăluit că merge la terapie: „Cred că mă ajută foarte mult’

Foto: site-ul oficial Andreea Ilie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people