Cine e designerul român care a colaborat la crearea unei colecții pentru Beyonce. Artista a purtat ținutele în turneul Renaissance

Un tânăr designer român a colaborat la realizarea unei noi colecții pe care Beyonce a purtat-o pe scenă, în turneul său Renaissance.

Un talentat designer român a avut onoarea de a participa la crearea vestimentației pentru Beyonce. La doar 24 de ani, tânărul a reușit să cucerească inima artistei prin creațiile sale vestimentare, iar rezultatul a fost că Beyonce a ales să poarte două ținute superbe, create de acesta, pe scenă, potrivit unui reportaj Digi24.


Tânărul designer care a colaborat la ținutele lui Beyonce

Tânărul designer se numește Cosmin Diaconu și a crescut în Valea Seacă, un sat din Bacău. Acesta are un frate geamăn și un frate mai mare, care, pentru o perioadă, au fost separați de părinții lor, aceștia fiind plecați la muncă în Italia. Bunicii au avut grijă de ei în această perioadă, până când familia s-a reunit. După 8 ani petrecuți în Italia, o problemă de sănătate a mamei i-a determinat să se întoarcă în România. Dată fiind situația financiară modestă, Cosmin nu a avut oportunitatea să urmeze liceul în oraș și a ajuns la un liceu de comună.


După absolvire, a mers să lucreze în Anglia, unde a ocupat diverse slujbe în depozite și fabrici pentru a-și câștiga existența. Cu toate acestea, visul său era să devină designer vestimentar, așa că a aplicat pentru a studia la Cambridge, unde a absolvit cu cea mai mare notă din clasă.

După absolvirea facultății, creațiile sale au ajuns să fie prezentate la Fashion Week, iar de aici destinul său s-a schimbat complet. Tânărul a fost recrutat de o companie din industria modei, specializată în crearea de ținute pentru artiști. Recent, acesta a colaborat cu brand-ul lui Beyonce, Ivy Park, și au realizat două ținute pentru artista care a ales să le poarte pe scenă, în fața unui public numeros.

Una dintre acestea emană influențe de inspirație militară și a stârnit entuziasm în timpul concertului recent susținut de vedeta internațională la Washington DC. Într-o scenă captivantă, alături de Beyonce a urcat și fiica sa, Blue Ivy, care a însoțit-o pe mama sa în cadrul turneului „Renaissance’, și a avut un moment de dans alături de ea.


„A fost o mare onoare să colaborez cu @weareivypark pentru turneul mondial @beyonce Renaissance. Mulțumim masiv echipei @weareivypark pentru că ne-a primit!', este mesajul de pe Instagram.

Vedeta, cel mai premiat artist din istoria Premiilor Grammy

Beyonce a doborât recordurile la Premiile Grammy 2023. Urcând un pas istoric în lumea muzicii, cântăreața, în vârstă de 41 de ani, a fost încoronată oficial ca fiind cel mai premiat artist din toate timpurile la Premiile Grammy. Cu toate acestea, vedeta nu a fost prezentă la decernarea primului premiu din cadrul ceremoniei.


Artista a fost extrem de emoționată în timpul galei, fiind în centrul atenției. Beyonce a urcat pe scenă de mai multe ori pentru a-și primi premiile, devenind astfel artistul cel mai premiat din istoria galei. Cântăreața a plecat acasă cu patru trofee și a transmis un mesaj emoționant fanilor săi, care au urmărit-o cu sufletul la gură.

„Încerc să nu fiu prea emoționată. Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a protejat. Aș vrea să-i mulțumesc unchiului meu Johnny, care nu este aici, dar este prezent prin spirit.', a spus artista. Ea a continuat prin a le mulțumi părinților ei, Tina și Mathew Knowles, soțului Jay-Z, dar și copiilor ei și „comunității queer'.


Citește și:
Rihanna, așa cum nu ai mai văzut-o! Imagini inedite cu artista și cu fiul său, RZA

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people