Christina Applegate, dezvăluiri oneste despre viitorul carierei sale. Actrița a fost diagnosticată cu scleroză multiplă

„Nu știm care va fi viitorul meu ca actriță”, a mărturisit Christina Applegate.

Christina Applegate, dezvăluiri oneste despre viitorul carierei sale. Actrița a fost diagnosticată cu scleroză multiplă

În 2021, Christina Applegate a anunțat printr-un mesaj pe care l-a publicat pe Twitter că a fost diagnosticată cu scleroză multiplă.

„Bună, prieteni. Acum câteva luni am fost diagnosticată cu scleroză multiplă (MS). A fost o călătorie ciudată. Dar am avut sprijinul câtorva oameni care ştiu că au aceeaşi afecţiune. A fost un drum greu. Dar, aşa cum toţi ştim, drumul merge mai departe. Cu excepţia cazului în care vreun tâmpit îl blochează. Așa cum spunea unul dintre prietenii mei care are scleroză multiplă: „ne trezim și luăm măsurile necesare.” Și asta fac”, a dezvăluit Christina Applegate în urmă cu doi ani.

De atunci, starea de sănătate a actriței în vârstă de 51 de ani a continuat să se agraveze, afectându-i toate aspectele vieții. Applegate a discutat recent despre viitorul său profesional, dezvăluind că acesta ar putea fi sfârșitul carierei sale. Într-un interviu acordat publicației Variety, actrița a vorbit despre cel de-al treilea sezon al serialului Dead to Me, mărturisind că i-a fost greu să urmărească scenele în care apărea.

„Puteam să văd durerea atroce în care mă aflam în fiecare zi în care eram acolo și nu am vrut să o retrăiesc”, a spus Christina Applegate pentru Variety.

„A trebuit să o iau în doze mici, dar cred că este o operă frumoasă. Îi sunt foarte recunoscătoare creatoarei Liz Feldman pentru că a văzut că am avut asta în mine. Dacă aceasta este ultima mea slujbă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu Linda Cardellini”, a mai adăugat actrița.

Aceasta a mai povestit și că deseori îi era greu să stea în picioare și că a fost ajutată de colegii săi.

„Nu știm care va fi viitorul meu ca actriță. Cum pot să mă descurc? Cum pot să mă duc pe un platou de filmare și să decid de ce am nevoie în ceea ce privește limitele mele, din punct de vedere fizic? Nu știu cine va fi la fel de iubitor și înțelegător cum a fost acest grup de oameni”, a mărturisit Applegate.

Actrița Christina Applegate a vorbit de-a lungul anilor cu sinceritate despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat. În anul 2008, ea a fost diagnosticată cu cancer de sân şi a suferit o dublă mastectomie deoarece este purtătoare a genei BRCA1, care duce la un risc crescut de apariție a cancerului. Câțiva ani mai târziu, mai exact în 2017, şi-a extirpat ovarele şi trompele uterine ca măsură de precauție.

Christina Applegate a cunoscut faima de la o vârstă fragedă, apărând în serialul Married… with Children din 1987 până în 1997. Ulterior, s-a orientat către o carieră în film, televiziune și teatru.

Conform Societății Naționale de Scleroză Multiplă, această boală este imprevizibilă, afectând sistemul nervos central care întrerupe transmiterea informației către creierul, și între creier și corp. Cauza sclerozei multiple este încă neștiută, femeile având o rată mult mai mare de diagnostic decât bărbații.

Anul trecut, actrița a reflectat asupra dificultăților cu care s-a confruntat în timpul filmării ultimului sezon al serialului său Netflix, Dead to Me. Aceasta a dezvăluit că s-a îngrășat 40 de kilograme de atunci și face eforturi mari pentru a merge uneori fără baston.

„Este pentru prima dată când cineva mă va vedea așa cum sunt. M-am îngrășat 40 de kilograme; nu pot merge fără baston. Vreau ca oamenii să știe că sunt foarte conștientă de toate astea”, a declarat ea într-un interviu pentru The New York Times.

Starul din Anchorman a declarat despre filmările pentru ultimul sezon că au fost oprite o perioadă și ar fi putut să îl lase așa cum era. Cu toate acestea, vedeta s-a ambiționat și a dus serialul până la capăt.

„Aveam o obligație. Cei la conducere au fost ca și cum: „Hai să ne oprim. Nu trebuie să îl terminăm. Hai să punem câteva episoade împreună cu imagini înregistrate anterior.” Eu am spus: „Nu. O vom face, dar o vom face în condițiile mele.”

Citește și:
Shannen Doherty, imagini tulburătoare din timpul unei tomografii: „Teama mea este evidentă'

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people