Christina Aguilera, mărturisiri picante despre viața ei sexuală

Christina Aguilera a oferit detalii inedite despre viața ei sexuală.

Christina Aguilera, mărturisiri picante despre viața ei sexuală

Invitată în cadrul podcast-ului Call Her Daddy, Christina Aguilera a făcut o serie de declarații picante despre viața sa sexuală. Cântăreața în vârsta de 42 de ani a vorbit inclusiv despre sexul oral, divulgând un detaliu extrem de intim.

„Să înghiți este într-adevăr un lucru bun. Are o mulțime de proteine”, a spus Aguilera.

Artista a menționat și că este „foarte important să fii cu un partener cu care poți explora cu adevărat”, adăugând că „sexualitatea este un lucru foarte specific, așa că, de exemplu, ceea ce îi place unui tip, altuia poate nu îi place.”

„Sunt unii tipi cărora nu le place să li se atingă testiculele… și sunt unii tipi cărora le plac lucrurile mai dure. Există o mulțime de niveluri diferite”, a mai explicat Christina Aguilera.

Aceasta a povestit și că a întreținut relații sexuale în locuri inedite – într-un avion, într-un studio de înregistrări – și că și-a pierdut virginitatea „mai târziu” decât ar crede publicul.

„Probabil că am fost ultima persoană care și-a pierdut virginitatea”, a mărturisit artista.

Christina Aguilera l-a cunoscut pe producătorul Jordan Bratman în 2002. Cei doi au fost căsătoriți din 2005 până în 2011 și au împreună un băiat pe nume Max, în vârstă de 15 ani.

În 2010, artista a început o nouă relație, cu asistentul de producție Matthew Rutler. Aceștia s-au logodit patru ani mai târziu, iar în 2015 au devenit părinții unei fetițe, pe nume Summer.

De-a lungul timpului, Max și Summer au însoțit-o pe Aguilera în concerte, și chiar au urcat pe scenă pentru a-și susține mama.

Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, artista a vorbit despre experiența de a pleca în turneu însoțită de copiii ei. 

„Este multă muncă extra, dar este extraordinar. Am ezitat la început să îi iau cu mine în turneu pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut în același timp, multe aspecte cu care se jonglează concomitent. Este foarte diferit de cum erau turneele atunci când aveam 21 de ani. Atunci te gândeai numai la tine, acum la toate aspectele care țin de tine ca mamă.”

Citește și:
Megan Fox și Machine Gun Kelly, vacanță de vis în Hawaii, în urma zvonurilor legate de despărțire

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people