Chris Rock, prima reacție după ce Will Smith l-a lovit la gala Premiilor Oscar 2022

Chris Rock a decis să nu depună plângere împotriva lui Will Smith în urma incidentului violent care a avut loc în timpul decernării Premiilor Oscar 2022.

Actorul Will Smith l-a lovit în direct, în timpul decernării Premiilor Oscar 2022, pe comediantul Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă nepotrivită la adresa soției sale, Jada Pinkett Smith. Incidentul a făcut deja înconjurul Internetului și mulți se întreabă dacă actorul Chris Rock va depune o plângere la poliției împotriva lui Will Smith. 


Conform unei declarații a poliției transmise publicației HollywoodLife, Chris Rock a refuzat să depună o plângere împotriva actorului în urma incidentului violent de la gala Premiilor Oscar 2022.

„Entitățile de investigație LAPD sunt la curent cu privire la un incident între două persoane în timpul programului Premiilor Academiei. Incidentul a implicat un individ care l-a pălmuit pe altul. Persoana implicată a refuzat să depună o plângere la poliție. Dacă partea implicată dorește să dea o declarație la poliție la o dată ulterioară, LAPD va fi disponibil pentru a finaliza un raport de investigație', după cum se arată în declarație.

Academia Americană de Film a reacționat, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, în urma incidentului care a avut loc în timpul decernării Premiilor Oscar 2022.


„Academia nu acceptă violența sub nicio formă. În această seară, suntem încântați să sărbătorim câștigătorii celei de-a 94-a ediții de premii Oscar, ei merită acest moment de recunoaștere din partea colegilor lor și a iubitorilor de film din întreaga lume', este mesajul transmis pe Twitter de Academia Americană de Film.

Chris Rock era pe scenă și prezenta premiul pentru cel mai bun documentar. El a făcut mai multe glume despre câteva persoane care se aflau în public, inclusiv despre Jada Pinkett Smith, soția lui Will Smith. „Jada, te iubesc. Abia aștept să văd G.I. Jane II', a spus Rock. Afirmația acestuia face referire la filmul G.I. Jane, regizat de Ridley Scott, cu Demi Moore în rol principal, în care actrița este tunsă zero.


După ce comediantul a făcut această glumă, Will Smith a urcat pe scenă și i-a dat o palmă. Chris Rock, care era vizibil șocat de ceea ce tocmai s-a întâmplat, a spus imediat după: „Will Smith tocmai m-a lovit. Asta a fost cea mai tare seară din istoria televiziunii.' Ulterior, Smith s-a întors la locul său și a spus: „Nu mai pronunța numele soției mele cu gura ta nenorocită.'


Jada Pinkett Smith a vorbit deschis despre faptul că se confruntă cu alopecia, o afecțiune cu care a fost diagnosticată în 2018. Actrița a făcut mărturisiri în mai multe rânduri despre problemele legate de căderea părului.

Mai multe staruri de la Hollywood au reacționat după gestul violent făcut de Will Smith.

Jaden Smith, fiul cuplului Will Smith & Jada Pinkett Smith, și-a expus punctul de vedere cu privire la gestul tatălui său. „Și așa o facem noi.'

„Este o practică foarte proastă să te urci pe scenă și să agresezi fizic un comediant. Acum toți trebuie să ne îngrijorăm cu privire la cine vrea să fie următorul Will Smith în cluburile de comedie și teatre', a scris pe Twitter actrița Kathy Griffin.


„A fost doar o glumă. Chris Rock face glume. Întotdeauna a fost mai tăios. A fost o glumă ușoară pentru el. Și o iubesc pe GI Jane', a scris Mia Farrow.

Actrița Sofia Bush a condamnat gestul lui Will Smith, spunând: „Violența nu este în regulă. Agresiunea nu este niciodată răspunsul. Este a doua oară când Chris a făcut glume despre Jada pe scenă la Oscar, iar în această seară a vorbit despre alopecia ei.'

Scriitorul și regizorul Judd Apatow a scris pe Twitter un mesaj, pe care ulterior l-a șters. „Ar fi putut să-l omoare. Este furie pură și violență scăpată de sub control. Au auzit un milion de glume despre ei în ultimele trei decenii. Nu sunt la început în lumea Hollywood-ului. Și-a pierdut mințile.'


Citește și:
Covorul roșu la Oscar 2022: cel mai bine îmbrăcate vedete

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people