Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger vor deveni părinți pentru a doua oară

Actorul Chris Pratt și soția sa, Katherine Schwarzenegger, vor deveni părinți pentru a doua oară, conform mai multor surse din anturajul lor.


Publicația People a dezvăluit în exclusivitate faptul că actorul Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger urmează să devină părinți pentru a doua oară. Deși cuplul încă nu a confirmat vestea, multe surse apropiate celor doi au declarat că Schwarzenegger este însărcinată și că urmează să nască anul viitor.


Vestea vine la scurt timp după ce actorul în vârstă de 42 de ani i-a transmis soției sale un mesaj emoționant cu ocazia zilei sale de naștere. „La mulți ani, iubito! Ești o soție, mamă, mamă vitregă și o parteneră de viață minunată. Pur și simplu nu îmi pot imagina cât de pierdut aș fi fără tine', a scris Pratt pe contul său de Instagram.

Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger mai au împreună o fetiță, ce a venit pe lume anul trecut în luna august.

Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger au început să se întâlnească în vara anului 2018, cei doi făcând publică relația în decembrie 2018. În ianuarie 2019 au anunțat că s-au logodit. Cei doi s-au căsătorit pe 8 iunie 2019 în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc la ferma San Ysidro în Montecito, California. Ulterior, ei au plecat în luna de miere în Hawaii, pe insula Lenai.


Maria Shriver, mama lui Katherine, a fost cea care a dezvăluit câteva detalii despre nuntă, deși fiica ei i-a spus să nu o facă. Aceasta a vorbit în emisiunea Today on Monday (NBC) despre cât de emoționată a fost, mărturisind că a și plâns la nunta fiicei sale cu Chris Pratt.

„Ca mamă treci prin multe emoții, încerci să fii entuziasmată pentru că vei avea un nou membru al familiei, dar cumva îți pierzi copilul. Așadar este entuziasmată și toată lumea te întreabă: „nu este minunat', iar tu răspunzi: „da, este grozav', dar este totodată destul de trist și este un sentiment ciudat și înveți, așa cum am spus, să păstrezi toate aceste emoții simultan.'

Aceasta este cea de-a doua căsătorie pentru Chris Pratt, el fiind căsătorit anterior cu Anna Faris. Aceștia au divorțat în august 2017, după opt ani de căsnicie. Cei doi au împreună și un fiu, pe nume Jack.

Citește și:
Cristiano Ronaldo a dezvăluit sexul gemenilor pe care îi așteaptă cu Georgina Rodriguez

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video