Chris Martin și Dakota Johnson sunt împreună din 2017, dar aparițiile lor împreună sunt rare și discrete. Cei doi au fost protagoniștii unui moment inedit, într-un interviu pe Zoom acordat de actriță.
Chris Martin și Dakota Johnson formează, din 2017, unul dintre cele mai iubite cupluri de celebrități, chiar dacă cei doi nu au apărut deseori în public împreună. Însă fanii îi adoră, și lucrul acesta s-a dovedit adevărat după ce cuplul a apărut într-un mod inedit într-un interviu pe care actrița în acorda prin intermediul aplicației Zoom, în cadrul festivalului de film Sundance.
Chris Martin și Dakota Johnson au devenit un cuplu urmărit de întreaga lume, după ce Martin însuși devenise un fel de partener ideal la care visa orice femeie, în timpul relației sale cu Gwyneth Paltrow, cu care muzicianul a fost căsătorit (din 2003) și alături de care are doi copii, Apple și Moses. Despărțirea celor doi a stârnit o adevărată senzație atunci când au anunțat, în 2014, că se „decuplează conștient”, subliniind faptul că își doresc ca divorțul lor să fie cât de civilizat posibil și reflectat ca atare în presă.
Acum, Chris Martin și Dakota Johnson au o relație la fel de serioasă, iar fanii celor doi au putut să arunce o privire în interiorul vieții lor de cuplu atunci când actrița a întârziat să își facă apariția în cadrul unui interviu în care promova cel mai recent film al său, Cha Cha Real Smooth. În cadrul conferinței virtuale, moderatorul a prezentat participanții, numai că Dakota Johnson a întârziat să apară câteva secunde. Când, în cele din urmă, a apărut pe ecran, aceasta era foarte amuzată și îl avea alături pe Martin, care părea să o fi ajutat să se conecteze la conferință. Johnson a râs în vreme ce privitorii l-au putut urmări pe Martin, în tricou și un șort, grăbindu-se să dispară din încăpere – după cum se poate vedea în clipul de mai jos, la minutul 1:40.
Foto: arhiva ELLE, captură ecran