Cher, primele declarații despre zvonurile potrivit cărora și-ar fi răpit propriul fiu: „Faci orice pentru copiii tăi”

Cher a vorbit pentru prima dată despre zvonurile potrivit cărora ea ar fi cerut răpirea fiului ei din camera de hotel.

Cher, primele declarații despre zvonurile potrivit cărora și-ar fi răpit propriul fiu: "Faci orice pentru copiii tăi"

Cher a vorbit despre relația cu fiul ei, Elijah Blue Allman. Luna trecută, a apărut un raport potrivit căruia artista ar fi angajat patru bărbați pentru a-l răpi pe fiul ei mai mic, în vârstă de 47 de ani, dintr-o cameră de hotel din New York City, într-o aparentă intervenție în noiembrie 2022. Soția înstrăinată a lui Elijah, Marieangela King, a făcut această afirmație în documentele de divorț pe care le-a depus în decembrie anul trecut și care au ieșit recent la iveală.

Cher, primele declarații despre răpirea fiului ei

În ceea ce privește acuzațiile de răpire, Cher a declarat pentru PEOPLE că „acest zvon nu este adevărat” și a refuzat să facă alte comentarii. Dar, ea confirmă că problema privată de familie este legată de problemele de dependență ale fiului ei.

„Nu sufăr de nicio problemă pe care milioane de oameni din Statele Unite să nu o aibă. Eu sunt o mamă. Aceasta este treaba mea – într-un fel sau altul, să încerc să-mi ajut copiii. Faci orice pentru copiii tăi. Ori de câte ori îi poți ajuta, o faci pentru că asta înseamnă să fii mamă. Dar este o bucurie, chiar și cu dureri de inimă – în mare parte, când te gândești la copiii tăi, zâmbești și îi iubești și încerci să fii acolo pentru ei”, a spus Cher pentru PEOPLE despre faptul că a urmărit luptele de ani de zile ale fiului ei cu abuzul de substanțe.

În documentele din instanță, King, în vârstă de 36 de ani, a susținut că vedeta i-a angajat pe bărbați pentru a-l scoate pe Elijah – al cărui tată este regretatul rocker Gregg Allman – din camera lor de hotel pentru că încercau să se „împace” în căsnicia lor și ea era îngrijorată pentru bunăstarea fiului ei.

King, care este cunoscută profesional sub numele de Queenie, a susținut că au petrecut „12 zile singuri împreună, între 18 și 30 noiembrie, în New York, lucrând la căsnicia lor” în momentul incidentului. În documente, ea a mai susținut că „unul dintre cei patru bărbați care l-au luat pe Allman” i-a spus că Cher i-a angajat.

Ce relație este între artistă și fiul ei

Relația dintre Cher și Elijah a trecut prin suișuri și coborâșuri de-a lungul anilor, dar cântăreața spune că va fi mereu alături de copiii ei.

Aș putea să umplu un… nici măcar nu știu, ceva gigantic cu ceea ce nu știu despre parenting”, spune ea. „Eu doar continui să încerc”.

Informațiile făcute publice în acest fel arată că fiul lui Cher ar fi locuit vreme de șase luni la celebrul hotel Chateau Marmont, și că în multiple ocazii acesta ar fi îngrijorat personalul hotelului, apărând în spațiile comune într-o stare extrem de proastă cauzată de abuzul de substanțe. DailyMail a intrat și în posesia unor imagini care îl arată pe acesta într-o stare îngrijorătoare. Acum, Elijah pare să fie într-un centru de reabilitare din Pasadena, California, iar declarațiile martorilor susțin că atunci când locuia în hotel el a leșinat și părea chiar să fi murit, motiv pentru care a trebuit să fie cules de pe trotuar și dus în interior pentru a beneficia de prim ajutor.

Cântăreața în vârstă de 77 de ani nu ar fi avut mereu cea mai bună relație cu fiul ei, și nici nu a recunoscut legătura acestuia cu Marieangela, felurite surse susținând că aceasta nici măcar nu ar fi vorbit cu fiul ei luni sau chiar ani la rând. Acesta a recunoscut într-un interviu din 2014 dependența de tot felul de substanțe, și se pare că el este cel care a cerut divorțul de soția sa, spunând că s-au despărțit în aprilie 2020.

Citește și:
Alina Ceușan, mesaj emoționant pentru fiul ei, Rock, care a împlinit recent 3 ani: „În unele momente te dezamăgesc’

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people