Charlize Theron este conștientă de motivele pentru care nu se află într-o relație.
Actrița Charlize Theron a fost invitată în emisiunea The Late Late Show with James Corden, unde a vorbit despre motivele pentru care crede că este încă singură. „Cred că este foarte dificil să fii într-o relație cu mine”, a spus Charlize, dezvăluind că nu tolerează dezordinea și că, odată, i-a aruncat pantofii iubitului ei doar pentru că erau urâți.
„Încercam să-l ajut, cred, pentru că pantofii pentru bărbați sunt complicați. Când era plecat din oraș, am scăpat de ei”, a povestit actrița. Iubitul său de la acea vreme nu a fost prea încântat de gestul actriței de a-i arunca lucrurile personale, care, potrivit lui Charlize, conțineau pantofi din rafie. „Niciun bărbat matur nu ar trebui să poarte pantofi din rafie”, povestește Charlize. „Sunt fascinat că te-ai întâlnit cu această persoană”, i s-a adresat Seth Rogen, invitat alături de ea în emisiune, remarcă la care actrița a răspuns: „A fost groaznic”.
În luna aprilie a acestui an Charlize Theron a anunțat că este „șocant de disponibilă” și că nu a mai avut o relație de un deceniu, deși a format un cuplu cu Sean Penn timp de doi ani, până în 2014. Actrița nu a dezvăluit, însă, dacă Sean Penn este fostul iubit cu „pantofi complicați”.
Foto: Arhiva Revistei ELLE