Lenny Kravitz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame din Los Angeles. La ceremonie au luat parte și fiica cântărețului, Zoë Kravitz, dar și logodnicul acesteia, Channing Tatum. Cuplul a putut fi văzut stând printre alte celebrități în timp ce Lenny, în vârstă de 59 de ani, a primit cea de-a 2.774-a stea de pe Walk of Fame. De asemenea, Zoë a vorbit în numele tatălui ei la ceremonie, alături de Denzel Washington.
Într-un interviu recent, acordat celor de la Entertainment Tonight, Lenny Kravitz a vorbit pentru prima oară despre logodna fiicei sale, Zoë Kravitz, cu Channing Tatum. Cântărețul în vârstă de 59 de ani și-a arătat sprijinul pentru celebrul cuplu, mărturisind că este extrem de fericit pentru cei doi actori.
„Asta e viața. Când familia ta este fericită, când copilul tău este fericit, asta este – m-am descurcat bine. Sunt binecuvântat', a declarat Lenny Kravitz.
Zoë Kravitz și Channing Tatum s-au logodit în octombrie 2023, după doi ani de relație. Ei s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Pussy Island, peliculă regizată chiar de Kravitz, în care Tatum interpretează rolul principal. Kravitz a declarat pentru GQ că Tatum a fost un sprijin important pentru ea în acea perioada și că experiența de a lucra împreună i-a apropiat și mai tare.
„Fie că mi-a făcut un ceai sau că mi-a turnat o băutură, a fost cu adevărat protectorul meu, iar asta a fost minunat și foarte dulce. Cred că dacă poți face așa ceva împreună, e un test bun. Și am ieșit din asta și mai puternici.'
În luna august, într-un interviu acordat revistei WSJ Magazine, Zoë Kravitz a mărturisit că Channing Tatum a fost „prima ei alegere' atunci când a făcut castingul pentru film, chiar dacă nu se cunoscuseră încă.
„Am simțit, chiar și de la distanță, înainte de a-l cunoaște, că este un feminist și că nu se teme să exploreze această zonă întunecată, pentru că el știe că nu este asta. De aceea am fost atrasă de el și am vrut să mă întâlnesc cu el. Și am avut dreptate. Sunt foarte recunoscătoare că acest film l-a adus în viața mea în acest fel.'
În plus, într-un alt interviu, oferit publicației GQ, Zoë Kravitz a mărturisit că ea și Channing Tatum au multe pasiuni în comun și că se distrează de minune împreună.
„E pur și simplu un om minunat', a spus Zoë Kravitz despre Channing Tatum. „Mă face să râd și amândoi iubim cu adevărat arta și să vorbim despre artă și să explorăm de ce facem ceea ce facem. Ne place să ne uităm la un film, să îl analizăm, să vorbim despre el și să ne provocăm reciproc', a adăugat actrița.
Vestea cererii în căsătorie a venit la câteva luni după ce Channing Tatum a dezvăluit că nu știa dacă se va recăsători vreodată după divorțul său complicat de fosta parteneră, Jenna Dewan.
„Nu știu dacă mă voi mai căsători vreodată. Relațiile sunt dificile pentru mine. Chiar dacă sunt un pic monogam. În afaceri, nu mă tem cu adevărat de distrugerea a ceva. Dar lucrurile din inimă, când vine vorba de oamenii pe care îi iubesc… îmi este foarte greu. Sfârșesc prin a mă strădui prea mult, știți?', a recunoscut el pentru Vanity Fair în ianuarie 2023.
Zoë Kravitz s-a întrebat și ea dacă va mai fi vreodată soție după căsătoria de scurtă durată cu Karl Glusman. Cei doi s-au căsătorit în iunie 2019 și s-au despărțit în luna decembrie a anului următor. Într-un interviu acordat revistei GQ în noiembrie 2022, actrița a explicat că simte că „ar trebui să își dorească' să se căsătorească și să aibă copii, dar, în cele din urmă, „este o întrebare inconfortabilă.'
Citește și:
Bianca Censori, o nouă apariție indecentă. Cum s-a afișat soția lui Kanye West în Los Angeles
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia, Instagram