Channing Tatum a postat pe contul său de Instagram un clip extrem de adorabil cu fetița sa, iar fanii au fost încântați.
Channing Tatum este într-adevăr un tată foarte grijliu, iar dovadă stă faptul că el le-a împărtășit fanilor de pe Instagram un video cu fetița sa în timp ce erau într-o seară în Las Vegas.
Actorul și fetița sa, pe care o are împreună cu Jenna Dewan, își petrec foarte mult timp împreună. Vineri seară, Channing a postat un video pe Instagram, după ce el a avut o perioadă de trei luni în care a decis să ia o pauză de la rețelele de socializare. El a filmat-o pe fiica sa în timp ce se joacă un joc arcade, iar ulterior se joacă și el alături de ea. „Uite cât de încântat sunt”, a scris Channing pe Instagram.
În mod cert, Channing a lăsat-o pe fiica sa să câștige pentru a vedea și ea cum este. „Jocul a fost aranjat!!”, „Serios, am pierdut și așa cum puteți vedea, chiar m-am străduit din greu”, a scris Channing pe Instagram. Cu toate astea, distracția celor doi nu s-a oprit aici. Cei doi s-au îmbrăcat în costume medievale, iar ulterior s-au plimbat și au dansat în fața show-ului Fântânilor din Bellagio.
Channing a fost destul de rezervat până acum în ceea ce privește aparițiile sale cu fiica sa, astfel că acest clip este unul în premieră.
Recent, Channing Tatum a fost surprins după ce și-a luat fiica de la școală. Channing Tatum și Jenna Dewan au decis să se despartă anul trecut, iar anunțul a fost făcut în aprilie 2018, după ce au fost împreună aproape zece ani. Cei doi au împreună o fiică, în vârstă de cinci ani. Mai mult decât atât, după ce s-au despărțit, Channing dorea să aibă custodia fiicei sale două zile pe săptămână. Fosta soție a lui Channing, Jenna, va avea un copil cu partenerul ei, Steve Kazee. Conform E! News, Channing este fericit pentru fosta lui soție.
Foto: Profimedia