Channing Tatum a împărtășit cu fanii de pe Instagram prima imagine în care se poate vedea chipul fetiței lui.
Channing Tatum a împărtășit cu fanii care îl urmăresc pe rețelele de socializare prima imagine în care se poate vedea chipul fetiței lui, Everly, în vârstă de 8 ani.
Actorul în vârstă de 41 de ani este cunoscut pentru faptul că alege să își țină viața privată departe de ochii fanilor, așa că imaginea cu el și fiica lui a strâns rapid peste 1 milion de aprecieri și mii de comentarii.
În fotografie cei doi apar pe plajă, iar textul care acompaniază fotografia este emoționant: „Tu, micuța mea, ești totul pentru mine! Ești lumea mea și inima mea”. Actorul a mai adăugat povestind că Everly „se uita la luna plină și îmi spunea depre legenda sirenei care apare când este lună plină și apoi am alegat în apă și am căutat-o și ne-am jucat în apă întreaga seară chemând sirenele. Everly a spus că a atins un cap chel de sirenă și a văzut o coadă. Haha, într-o zi vei citi asta și sper că o să râzi. Chiar ne-am distrat”.
Relația dintre Channing Tatum și fiica lui este una foarte specială, drept dovadă stând și faptul că actorul a scris și o carte pentru copii, The One and Only Sparkella, pe care i-a dedicat-o lui Everly.
Actorul a anunțat lansarea cărții printr-o postare publicată pe Instagram. Pe lângă mesajul în care descrie cum a ajuns să scrie o carte pentru copii, în imaginea postată actorul Channing Tatum este îmbrăcat într-o prințesă și e înconjurat de mai multe jucării. „Nu știu cum a fost carantina pentru voi, dar lucrurile au devenit destul de ciudate pentru mine. Am ajuns să mă închid din greșeală în camera fiicei mele de 7 ani. Și mi-am regăsit copilul din mine. Așa că, asta este ceea ce am creat pentru micuța mea. Cred că e mai mult pentru fetița din mine.”
Actorul a scris și o dedicație specială pentru fiica sa în carte. „Pentru Everly, cea mai extraordinară ființă magică pe care am cunoscut-o vreodată. Ești cea mai bună profesoară a mea”, a scris Channing Tatum în dedicația pe care a dezvăluit-o pentru publicația People. „Singura mea dorință este să avem cât mai mult timp să ne jucăm în toate tărâmurile magice pe care le-am creat. Această carte este dedicată și tăticilor care au o fetiță… Purtați ceea ce vreți, dansați așa cum simțiți și fiți magici”, a adăugat actorul.
Cartea scrisă de Channing Tatum spune povestea unei fetițe pe nume Ella, care este tachinată pentru faptul că îi plac lucrurile strălucitoare. Însă tatăl ei o încurajează să poarte ceea ce îi place și să își accepte felul de a fi. Ideea principală are în vedere legătura specială dintre tată și fiică. Este prima carte dintr-o serie specială despre Sparkella și a fost publicată pe 4 mai 2021.
Everly este fiica pe care Channing Tatum o are alături de fosta sa soție, Jenna Dewan. În aprilie 2018, actorul și Jenna Dewan au anunțat că se despart, după o căsătorie care a durat 9 ani. Cei doi au decis la vremea respectivă să rămână în relații bune, însă ulterior lucrurile au luat o altă întorsătură pentru că s-au certat din cauza pensiei alimentare, dar și a timpului pe care îl petrec cu fiica lor. În noiembrie 2019, Channing Tatum și Jenna Dewan au finalizat divorțul. În prezent, Jenna formează un cuplu cu Steve Kazee, alături de care are și un băiețel.
Foto: Arhiva ELLE, Instagram