Céline Dion a fost îndelung admirată la Paris Fashion Week, abordând ținute îndrăznețe care ne-au atras privirile. Cu toate acestea, au fost și persoane care au critica-o pe artistă pentru aspectul său fizic.
Céline Dion nu acordă atenție celor care au comentarii negative de făcut în privința aspectului său fizic. „Dacă îmi place, nu vreau să vorbesc despre asta. Nu te deranja. Nu-mi face poze. Dacă îți place, voi fi acolo. Dacă nu, lasă-mă în pace”, le-a spus Céline celor de la The Sun. Alegerile curajoase ale artistei au atras atenția fanilor, mai ales la prezentările de modă din cadrul Paris Fashion Week, declarând că este mândră că și-a schimbat stilul de la moartea soțului ei, René Angélil, în 2016.
„Modul în care obișnuiam să mă îmbrac înainte era mai conservator. Fac asta pentru mine. Vreau să mă simt puternică, frumoasă, feminină și sexy. Vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea și să fiu înconjurată – așa cum soțul meu mereu m-a înconjurat – de cei mai buni oameni', a continuat artista în vârstă de 50 de ani.
Céline Dion se pregătește să-și încheie turneul din Las Vegas, ultimul său show fiind în luna iunie, însă nu se va opri din cântat. „Sunt puțin emoționată și entuziasmată', a adăugat Céline vorbind despre albumul său. „Va fi special și extraordinar.'
Céline Dion va cânta în cadrul British Summertime Music Festival în Hyde Park, Londra, în luna iulie, și îmbrățișează cu entuziasm aceste oportunități. „Am început cu atât de mult timp în urmă, dar simt că am fost aici pentru patru vieți. Se spune că atunci când îți trăiești viața la maximum, una ar trebui să fie de ajuns. Nu sunt sigură că mă identific, pentru că trăiesc cele mai frumoase momente chiar acum.'
Foto: Hepta