Celine Dion, în curând pe marile ecrane. Artista va apărea într-o comedie romantică

Filmul va fi lansat în primăvara anului viitor și pe lângă Celine Dion, din distribuție mai fac parte actorii Priyanka Chopra și Sam Heughan.

Celine Dion, în curând pe marile ecrane. Artista va apărea într-o comedie romantică

Celine Dion a anunţat că va juca în comedia romantică Love again, care va ajunge în cinematografe pe 12 mai 2023. Din distribuția filmului regizat de Jim Strouse mai fac parte și Priyanka Chopra, precum și Sam Heughan, cunoscut pentru rolul din serialul Outlander.

„Ne vedem la cinema!” a scris Celine pe contul său de Instagram, unde a postat și două imagini de pe platourile de filmare. În prima dintre acestea o putem vedea pe celebra cântăreață alături de Heughan, stând întinși pe o podea, unde par că au o discuție intensă. Cea de-a doua fotografie îi arată pe actorul din Outlander și pe Priyanka Chopra mâncând un burger într-un restaurant. De asemenea, artista a precizat și că va dezvălui noi melodii pentru acest film.

Anul acesta, Celine Dion și-a îngrijorat profund fanii, după ce a decis să își anuleze turneul din America de Nord din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta.

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Chiar speram că voi fi bine să mă întorc pe scenă acum, dar presupun că trebuie să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Există foarte multă organizare și pregătire în spectacolele noastre, așa că trebuie să luăm astăzi decizii care vor afecta planurile peste două luni. Voi fi foarte bucuroasă că îmi voi recăpăta sănătatea, dar și că noi toți vom reuși să trecem peste această pandemie și abia aștept să mă întorc din nou pe scenă. Am fost foarte impresionată de toate încurajările pe care toată lumea mi le-a trimis pe rețelele de socializare. Vă simt dragostea și sprijinul și înseamnă enorm pentru mine”, a transmis Celine Dion la momentul respectiv.

Potrivit unor surse citate de revista australiană „Woman’s Day”, problemele de sănătate cu care se confruntă, de fapt, Celine Dion sunt destul de serioase. Ar fi vorba despre o boală autoimună, însă și tulburări psihice.

„Ea a fost mereu o femeie sănătoasă, de aceea e un șoc pentru ea să nu mai fie în formă și să fie la pat”, a spus o sursă pentru publicația menționată anterior. „Toată lumea se roagă ca suferința să fie temporară și să revină pe scenă. Faptul că e nevoită să stea doar în pat îi alimentează gândurile negative și micile deliruri.”

Citește și:
Shakira stârnește un val de furie printr-un gest neașteptat: „Toată lumea a fost indignată'

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video