Cele trei miracole din viața lui Neagu Djuvara (EXCLUSIV ELLE)

Într-un interviu acordat revistei ELLE cu câțiva ani în urmă, Neagu Djuvara a povestit în stilul său inimitabil despre miracolele din viața sa.

Citește fragmente dintr-un interviu extraordinar cu istoricul Neagu Djuvara, despre întâmplările fundamentale care i-au schimbat cursul vieții. O lecție vie de istorie.

„Nu am participat la istorie, dimpotrivă, am fost ca un păi pe valurile oceanului – din proprie inițiativă n-am apucat să fac aproape nimic. Însă întîmplările, coincidențele din viața mea sînt destul de extraordinare.

De pildă, din cauza unor întîmplări cu totul neprevăzute, mama, împreună cu fratele meu și cu mine, am ieșit din Petrograd (cum se numea pe atunci orașul Sankt Petersburg) exact în ziua în care bolșevicii au preluat puterea. Acesta a fost primul miracol din viața mea. Aveam pe-atunci un an și sînt, deci, complet „nevinovat' de această faptă. Situația era absolut dramatică! Mama era înnebunită, a fost imobilizată la Petrograd o lună, din cauza unei confuzii de nume (privind pe tînăra noastră guvernantă elvețiană), timp în care situația se degrada văzînd cu ochii – a asistat la atacarea palatului regal de către bolșevici.

În fine, în ziua în care rușii s-au lămurit de confuzie, un director de la Ministerul de Interne i-a cerut scuze mamei și i-a spus să vină a două zi că să-i dea pașapoartele. „Dar să veniți devreme, că mîine bolșevicii iau puterea!' Asta e un lucru de-ți stă mintea-n loc! Care va să zică, un director de la Interne știa că a două zi bolșevicii vor prelua puterea. În fine, noi, copiii, am rămas la hotel, împreună cu bona, iar mama s-a dus după pașapoarte și, cînd a ieșit de-acolo și a vrut să treacă podul peste Neva, ca să ajungă la noi, toate podurile erau deja ocupate de Armata Roșie. Mama a crezut că înnebunește de teroare. Pînă la urmă a reușit să treacă, cu ajutorul unui ofițer rus. Asta a fost un prim miracol din viața mea, de care sînt totalmente nevinovat.

Un al doilea miracol este acela că în timpul războiului am fost rănit ușor, la timp, ca să zic așa, pentru că foarte curînd regimentul meu a fost măcelărit, nu decimat, fiindcă asta înseamnă să moară unul din zece, or la noi a fost invers, au murit sau au fost răniți nouă din zece, în acea lună de asediu asupra Odessei.

Un al treilea miracol a fost acela de a fi trimis tocmai eu într-o misiune diplomatică la Stockholm în noaptea de 22 spre 23 august 1944. Deci iarăși m-a luat Dumnezeu de păr și m-a scos din primejdie. Altfel, incontestabil, aș fi fost nenorocit – toți colegii mei de la Ministerul de Externe, mai cu seamna cei care participaseră la pregătirea lui 23 August, au ajuns în pușcărie. Eu am fost salvat: nu m-am mai întors în țară. Astea sînt, că să spun așa, participări la istorie cu totul involuntare. Un singur gest voluntar am avut, atunci cînd am acceptat să plec în Africa.”