Cele mai nonconformiste ținute la Premiile Grammy 2018

Îmi aduc aminte foarte bine vremurile în care covorul roșu era mult mai nostim decât acum, cu celebrități care alegeau să poarte tot soiul de rochii năstrușnice. Nici vorbă de așa ceva azi, dar am ales totuși câteva ținute la Grammy 2018 care n-au fost chiar previzibile.

Ție ce ți-a atras atenția printre toate acele ținute la Premiile Grammy 2018? Am avut trandafiri albi în aproape orice loc imaginabil (o inițiativă lăudabilă, chit că fără consecințe imediate, a industriei de a se solidariza cu femeile hărțuite și abuzate sau plătite mai puțin decât bărbații), am avut valuri întregi de tul negru, dar prea puține rochii au fost cu adevărat over the top. Și dacă nici de la industria muzicală nu mai putem aștepta nonconformism, atunci de unde?

Au fost, totuși, câteva lucruri interesante printre toate acele ținute la Premiile Grammy 2018. Nu de bun gust, nici debordând de imaginație sau de îndrăzneală, dar, hei, ne mulțumim cu ce avem.

Practic, am ales acele ținute la Premiile Grammy 2018 care s-au remarcat prin culoare, câteva costume (precum cele purtate de Cindy Lauper, Ava Max, Kesha sau Diane Warren) și cam asta a fost.

Iar faptul că Beyonce, Rihanna sau Lorde nu au ales ruta clasică a covorului roșu ne-a indus de-a dreptul în eroare, pentru că acolo mai aveam speranțe. Una peste alta, această ediție a premiilor Grammy arată că însăși instituția covorului roșu se află în declin și ne lasă în pană de comentarii picante și de glume la birou. Dacă nu avem pe cine să mai comentăm când ne ducem să bem o cafea de la automat, de ce să ne mai uităm la ele?

Oricum, acesta în sine nu este deloc un lucru rău. Până la urmă, ce contează cine ce poartă? După decenii în care rochiile de pe covorul roșu au fost mai importante decât munca persoanelor respective, fie că vorbim de filme sau de albume muzicale, o revenire la scopul adevărat al acestor ceremonii poate să fie chiar fresh.

Adică exact așa cum nu au prea fost ținute la Premiile Grammy 2018. Pentru că a fost de-a dreptul dificil să ne atragă cineva atenția la modul serios. Mă rog, poate doar rochia cu un fetus desenat a conservatoarei Joy Villa. Dar îți povestim mai pe larg despre ea.

Citește și:
Ce vedete și-au asortat trandafiri albi la ținute la Grammy 2018?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people