Din avalanșa de ținute la Met Gala 2022, doar unele au strălucit, în vreme ce altele au atras atenția în moduri mai nefericite.
Trebuie să recunoaștem că e amuzant să judecăm ținute la Met Gala – evenimentul de fashion al anului, care adună modele, designeri, actrițe, cântărețe, practic întreaga sferă a celebrităților momentului, și le provoacă să respecte o temă (lucru care se dovedește de fiecare dată opțional) dar și să arate de ce îndrăzneli sunt capabile din punct de vedere vestimentar.
Nici de data aceasta valul de ținute la Met Gala 2022 nu a dezamăgit – iar dacă unele s-au dovedit a fi de-a dreptul spectaculoase, altele au fost ceva mai nefericite. Fără să le privim cu răutate, trebuie să-ți spunem și care au fost cele care nu ne-au plăcut, mai cu seamă că au fost destule.
Tema de anul acesta a fost Gilded Glamour, o referință la moda finalului de secol XIX, în strânsă legătură cu tema expoziției de la The Costume Institute de la Met de anul acesta: In America: An Anthology of Fashion.
Chiar una dintre gazdele evenimentului, Blake Lively, în Versace, deși a purtat mănuși, o tiară și cam tot ce trebuia ca să respecte tema, a părut mult prea împodobită ca să arate și bine. Similar, una dintre celebritățile care au făcut legea pe scările de la Met de-a lungul anilor, Sarah Jessica Parker, a respectat tema, dar în ținuta ei în alb și negru semnată Christopher John Rogers, asortată cu o pălărie realizată de Philip Treacy, a părut mai degrabă costumată pentru un spectacol decât îmbrăcată pentru un eveniment cu ștaif.
Printre cele mai neinspirate ținute la Met Gala 2022 trebuie să le includem, din păcate, și pe Nicola Coughlan, înghițită de o rochie în Richard Quinn roz cu negru, Ariana DeBose, similar copleșită de o rochie Moschino, pe Gigi Hadid într-o ținută Versace mai potrivită, poate, pentru o altă ocazie, pe Gwen Stefani într-o rochie Vera Wang într-o nuanță electrică aproape de nepurtat, sau pe Sza, într-o rochie Vivienne Westwood care părea să o sugrume.
Ca de obicei, printre cele mai nefericite ținute la Met Gala 2022 au fost și cele care au insistat să arate foarte mult, și nu pentru că am avea ceva împotriva nudității atunci când este cazul, ci pentru că, chiar și când vrei să arăți mult, trebuie să o faci cu stil. Cara Delevingne în Dior Haute Couture și Lily James nu au bifat acest criteriu.
Nepotrivită a părut și Kourtney Kardashian în Thom Browne, o ținută de altfel ok, dar care nu i se potrivește deloc, și Hillary Clinton în Altuzarra. Ca să nu mai vorbim despre Molly Sims, care putea merge cu succes la o nuntă în rochia ei, alături de Ciara (în Michael Kors). Iar dintre cele care au greșit pentru că s-au străduit prea mult, le mai menționăm pe Awkwafina, Gabrielle Union în Versace, Caroline Wozniacki, Charlotte Tilbury și Camila Cabello în Prabal Gurung. Vezi ținutele în galeria de mai sus.
Foto: Profimedia, PR, Instagram