Beyonce a făcut istorie la faimosul festival Coachella. Ținutele alese, dansul, precum și artiștii pe care i-a avut alături au transformat show-ul în unul memorabil, așa cum era de așteptat din partea ei.
Ne-am obișnuit deja ca Beyonce să facă spectacole memorabile, însă weekend-ul acesta show-ul de la Coachella va rămâne în istoria festivalului, iar fanii au găsit și un nume potrivit: Beychella.
Anul trecut Beyonce ar fi trebuit să cânte la festival, însă a anulat totul deoarece era însărcinată cu gemenii Sir și Rumi. Revenirea ei însă a meritat așteptarea, iar fanii s-au bucurat de un concert de aproape două ore.
Cele mai importante detalii? Ei bine, de la schimbarea costumelor (și a manichiurii!), la reuniunea Destinys Child, Beyonce ne-a cucerit încă o dată!
Foto: Instagram