Cu ocazia mutării în Manchester, Cristiano Ronaldo a postat fotografii cu familia sa numeroasă și fericită.
Cristiano Ronaldo este cea mai spectaculoasă achiziție recentă a echipei Manchester United.
Fotbalistul de 36 de ani, instalat deja în UK, a postat duminică mai multe fotografii de familie, care îi arată pe el și pe copiii săi bucurându-se de vremea însorită de afară și jucându-se prin iarbă. „Cine a zis că în Manchester nu e soare?!?!”, a scris vedeta, însoțind mesajul de hashtag-ul #blessedfamily.
Ronaldo are patru copii: gemenii de 4 ani, Eva Maria și Mateo, o fiică de 3 ani jumate, Alana Martina, și un fiu de 11 ani, Cristiano Jr.
La sfârșitul lui august, Manchester United a anunțat că a ajuns la un acord cu Juventus privind revenirea sportivului la echipa engleză. Ronaldo a mai jucat pentru Manchester între 2003 și 2009, înainte de a se transfera la Real Madrid.
„Astăzi plec de la un club uimitor, cel mai mare din Italia și cu siguranță unul dintre cele mai mari din toată Europa”, a transmis Ronaldo pe Instagram, cu ocazia plecării din Italia. „Mi-am dat sufletul pentru Juventus și voi iubi orașul Torino până la capătul zilelor mele.”
Printre fotografiile din Manchester postate de fotbalist recent se numără și una în care apare alături de iubita lui și mama Alanei, Georgina Rodríguez, cu care are o relație de mai bine de cinci ani.
Cei doi s-au cunoscut în Italia, unde Georgina, acum în vârstă de 27 de ani, lucra ca vânzătoare. Povestea lor incredibilă de dragoste urmează să fie dezvăluită în I am Georgina, un nou show documentar realizat de Netflix, care a fost anunțat la începutul acestei săptămâni.
„Georgina este cât se poate de cinstită și recunoaște în documentar că viața ei s-a schimbat de la a nu avea nimic la a avea absolut totul”, a declarat Alvaro Diaz, directorul diviziei de entertainment a Netflix Spania.
Foto: Instagram