Ce ținute a ales Adelina Pestrițu pentru o escapadă la munte: „Am venit să ne bucurăm de zăpadă”

Adelina Pestrițu a atras toate privirile în escapada sa de la munte.

Adelina Pestrițu a decis să-și schimbe destinația pentru vacanța de iarnă anul acesta, alegând să nu meargă în Laponia, așa cum au făcut multe dintre vedetele autohtone. Anul trecut, ea a vizitat casa autentică a lui Moș Crăciun, motiv pentru care de data aceasta a ales o altă destinație superbă pentru această perioadă.


Adelina Pestrițu, escapadă inedită la munte

Cu doar câteva zile înainte de sărbători, Adelina Pestrițu a plecat într-o escapadă împreună cu familia pentru a se bucura de zăpadă. Dacă anul trecut a vizitat casa lui Moș Crăciun și a avut parte de momente unice în Laponia, de această dată vedeta a ales o altă destinație populară printre români.

„Am auzit că la doar câteva ore de Bansko ninge ca în povești. Ne-am făcut bagajele și am venit să ne bucurăm de zăpadă. Ne-am cazat la un hotel cu toate facilitățile și confortul de care ai nevoie pentru o vacanță cu familia. Așa că, dacă nici iarna asta nu ninge în România, puteți să veniți în Bansko', a scris Adelina Pestrițu.


Înainte de a se bucura de activitățile pe pârtie alături de familia sa, Adelina Pestrițu a organizat o ședință foto impresionantă în peisajul acoperit de zăpadă. Într-un sti cochet, vedeta a atras atenția cu o ținută albă, inclusiv căciulă și haină de blană, asortate cu mănuși și pantaloni negri. De asemenea, a avut un alt outfit all black pentru activitățile pe pârtie, completat de ochelari de soare supradimensionați și pantaloni mulați care i-au evidențiat silueta.

Cum și-a decorat vedeta casa de Crăciun

Adelina Pestrițu a împărtășit pe Instagram în urmă cu câteva zile un videoclip ce surprinde atmosfera festivă din casa lor, în pregătirea pentru Crăciun. Adelina, soțul ei și fiica lor, Zenaida, au început să se pregătească cu mult înainte de sărbători și au documentat momentul într-o manieră profund emoționantă. Alegerea lor a fost un brad natural, decorat într-un mod simplu și autentic, în jurul căruia au creat un cadru unitar, evidențiind bucuria unei familii fericite.


Adelina Pestrițu și partenerul ei, Virgil Șteblea, s-au căsătorit în anul 2019 și au împreună o fiică, pe nume Zenaida, în vârstă de 5 ani. Fosta prezentatoare TV postează rar fotografii cu fiica sa, dorind să o protejeze de potențialele riscuri ale mediului online. Totuși, recent, aceasta a distribuit un videoclip în care apare alături de soțul ei și de fiica lor, reuniți în jurul bradului de Crăciun împodobit. Alegerea lor a constat în globuri roșii și o instalație cu lumină caldă, renunțând la ghirlande sau alte ornamente, așa cum au făcut în anii precedenți.


Vedeta a primit numeroase felicitări din partea urmăritorilor săi pentru modul în care a decorat bradul de Crăciun. Aceștia consideră că simplitatea și combinația cromatică alese îl fac remarcabil și special.

„În sfârșit un brad de Crăciun normal și festiv și frumos pe rețelele sociale românești', „Ce brad frumos și simplu, perfect pentru sărbători', „Nu sunt cuvinte pentru a descrie acest moment!!', „Îmi place mult combinația dintre verdele bradului și globurile roșii', „O familie ca-n povești', acestea sunt câteva dintre comentariile primite de Adelina Pestrițu.


Citește și:
Claudette, sora lui Celine Dion, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a artistei: Și-a pierdut controlul asupra mușchilor’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people