Ce temeri are Theo Rose cu puțin timp înainte de a deveni mamă: „Nu știu dacă o să mai țină așa prea mult”

Theo Rose va deveni în curând mamă pentru prima dată.

Theo Rose este însărcinată în ultimul trimestru. Artista și partenerul ei, Anghel Damian, formează un cuplu de câteva luni și vor deveni în curând părinți pentru prima dată. Artista și regizorul așteaptă cu nerăbdare acest moment și sunt emoționați de felul în care se va schimba viața lor. Cei doi vor avea un băiețel, pe care îl va chema Sasha Ioan.


Până acum, Theo Rose și-a ținut la curent fanii de pe social media cu privire la evoluția sarcinii. Artista nu a ascuns faptul că a avut și clipe în care s-a simțit rău și a vorbit mereu despre stările și emoțiile pe care le are în această perioadă.

Artista a vorbit deschis și despre obiceiurile alimentare pe care le-a dobândit în timpul sarcinii și despre câte kilograme a acumulat în plus, recunoscând și că are o ușoară stare de apatie.

„Bună ziua și vă salut din viața mea, unde eu sunt cam apatică! E greu să fiu femeie gravidă timp de 9 luni. Mă duc să mănânc pentru că, în sfârșit, îmi place și mie să mănânc și tare îmi e frică că, după ce nasc, revin la setările din fabrică. E singura chestie de care mă bucur cu toată inima mea, că nu știu dacă o să mai țină așa prea mult. În sfârșit îmi place să mănânc și îmi e poftă de mâncare!', a spus Theo Rose la secțiunea Instastory.


Artista a vorbit și despre kilogramele în plus pe care le-a remarcat pe perioada sarcinii și se declară foarte mulțumită de felul în care arată acum.

„Mi se pare mult să zic cât m-am îngrășat. Eu în ultimul trimestru mai degrabă am slăbit, am avut grețurile alea. Cred că plecând de la o greutate de 45 de kilograme, nu m-am mai cântărit de vreo două săptămâni, dar estimez că aș avea vreo 55. Ultima dată aveam 53. Eu nu m-am omorât cu mâncatul, dar mă gândesc că e normal să iei în greutate. Voi mai lua și de acum încolo, sunt convinsă. Dar vă spun cinstit, după ce nasc mi-aș dori să rămân pe la 55 de kilograme, așa cum sunt acum. Mi se pare că în sfârșit arăt și eu a om', a mărturisit Theo Rose.

Theo Rose a terminat filmările pentru serialul Clanul

Recent, cântăreața le-a dat o veste fanilor ei de pe Instagram și anume că a terminat filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului Clanul de la PRO TV, în care o interpretează pe Vera Maximilian. Cu ocazia asta, Theo Rose și-a adus aminte de câteva dintre momentele care au marcat-o în timpul în care a filmat pentru serial. De asemenea, ea a dezvăluit și când ar urma să se întoarcă la filmări.


„Mulțumesc! Am terminat sezonul doi! Dacă primul sezon nu știu cum a trecut, că am fost căpiată, ziua filmam, noaptea cântam, ce putea să se întâmple în sezonul doi, ca să îl întreacă pe primul? Că sezonul trei nu o să mă gândesc, dacă așa funcționează lucrurile e grav. Doamne, începutul de sezon cu începutul de sarcină în același timp, cu grețurile, cu hormonii, nervii pe mine cât casa, m-am aricit, după care m-am liniștit brusc. A trecut repede timpul, sunt în aproape luna a șaptea de sarcină și mai am două luni și nasc. Din august mă întorc la filmări, cu copilul după mine', a povestit Theo Rose pe contul ei de Instagram.


Citește și:
Celine Dion a împlinit 55 de ani. Mesajul artistei, după ce a anunțat că se confruntă cu o boală neurologică incurabilă

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people