Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni din nou părinți. Creatoarea de conținut este însărcinată pentru a doua oară, fiind în al treilea trimestru de sarcină. Cei doi mai au împreună o fetiță, pe nume Zora, în vârstă de 5 ani.
Alice Cavaleru le-a povestit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare ce temeri are cu privire la momentul când va naște al doilea copil, dezvăluind că își face probleme legat de cum va reacționa fetița ei, Zora.
„Aseară am avut o discuție „grea' cu Zora despre faptul că nu vrea să doarmă fără mine. O tot pregătesc pentru când o să plec la maternitate, dar nu prea am cu cine să vorbesc. Doar spune că nu vrea să doarmă fără mine și altceva nu vrea să audă.
Mi-e greu să realizez că sunt universul ei și nu pot să-i garantez că o să fiu mereu alături de ea. De când era mică, îi tot spun că eu sunt în sufletul ei chiar și când nu sunt lângă ea, dar de fiecare dată când îi spun asta, plângem ca două fraiere. Îi pun mereu mâna pe piept și îi spun că eu sunt acolo și că trebuie doar să se gândească la mine, iar eu o să mă gândesc la ea oricât de departe m-aș afla', a povestit Alice Cavaleru pe contul ei de Instagram.
Creatoarea de conținut a spus că se vede nevoită să o învețe pe fetița ei să nu mai fie atât de dependentă de ea, mai ales că în curând familia lor se va mări.
„În curând o să o iau de la capăt: o să mai am o iubită care o să-mi rupă sufletul în bucățele de fiecare dată când o să vrea să stea doar cu mine, iar eu o să fiu nevoită să o învăț să se desprindă de mine și să-și întindă aripile…', a mai declarat soția lui Vladimir Drăghia.
Alice Cavaleru: E grea meseria asta de mamă
Alice Cavaleru a povestit că se regăsește în comportamentul fetiței sale, deoarece la fel se comporta și ea la acea vârstă în relația cu mama ei.
„O înțeleg perfect pe Zora pentru că atunci când eram mică îmi doream doar să stau cu mama mea. Pe la 6 ani am început să înțeleg că există pericole și că ea e mereu expusă la ele (conducea foarte mulți km în fiecare zi) și am trăit mulți ani cu teama că aș putea să o pierd. A și avut un accident grav (nu conducea ea, ci tata) pe când eram eu la grădiniță. S-a întâmplat într-o noapte și am fost atât de șocată încât m-am prefăcut că dorm când a trecut pe acasă înainte să meargă la spital', a povestit Alice.
Soția lui Vladimir Drăghia și-a încheiat postarea ținând să precizeze că job-ul de mamă nu este deloc ușor și că a avea un copil vine la pachet cu multe temeri, gânduri grele și dificultăți emoționale.
„E grea meseria asta de mamă. Și nu din perspectiva energiei investite, ci din perspective mult mai profunde. O dată ce ai un copil, ca femeie cel puțin, nimic nu mai e la fel. Ești constrânsă de atâtea gânduri și de atâtea frici. Nu îți mai permiți riscuri. Un suflețel necopt depinde de tine…mai ales la nivel emoțional. Gânduri grele care mă rup în bucăți și mă reconstruiesc mai puternică doar ca să fiu acolo unde e nevoie de mine', a mai spus ea.
Citește și:
Ce crede Andreea Esca despre relația fiicei sale, Alexia Eram, cu Mario Fresh
Foto: Instagram