Ce sumă au pierdut Simona Halep și Toni Iuruc după ce au divorțat și au anulat ceremonia religioasă

Cununia religioasă a Simonei Halep cu Toni Iuruc era programată a avea loc pe 13 noiembrie.

Cununia religioasă a Simonei Halep cu Toni Iuruc era programată a avea loc pe 13 noiembrie, iar cei doi aleseseră un loc cu adevărat deosebit pentru organizarea petrecerii. Este vorba despre Cazinoul din Sinaia.


La eveniment erau așteptați aproximativ 500 de invitați, printre care nume celebre precum Gică Hagi, Gică Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Ianis Hagi, dar și Nadia Comăneci.

Simona Halep și Toni Iuruc începuseră din timp pregătirile pentru marele eveniment din viața lor, însă, așa cum bine știi, cei doi au luat decizia surprinzătoare de a divorța cu numai câteva luni înainte de cununia religioasă și la nici un an de când s-au căsătorit civil.

Anularea cununiei religioase înseamnă pentru cei doi și pierderea unei sume importante, căci multe dintre aspectele care țin de un eveniment atât de important erau deja antamate și achitate.


Potrivit Playsport.ro, suma pe care o pierd cei doi nu este deloc neglijabilă. Simona Halep și Toni Iuruc închiriaseră deja, pentru 25.000 de euro, salonul Oglinda din Cazinoul din Sinaia. Mai apoi, pentru firma de catering, cei doi ar fi plătit, în avans, pentru mâncare și băutura, suma de 20.000 de euro. Fotograful și cameramanii au costat 5000 de euro și au mai dat și 10.000 de euro pentru mărturii nuntă. Aceeași sursă mai susține și că rochia de mireasă pe care ar fi trebuit să o poarte Simona Halep a costat 20.000 de euro.

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat la notar

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat la notar, la numai o zi de la apariția știrii cu privire la separarea lor, știre care a surprins pe toată lumea

Simona Halep și Toni Iuruc s-au întâlnit în după amiaza zilei de joi, 8 septembrie, la un birou notarial din nordul Capitalei, unde cei doi aveau programare pentru a semna actele de divorț și au la dispoziție 30 de zile ca să se răzgândească în privința separării.


Simona Halep a făcut primele declarații despre separarea de Toni Iuruc, după ce aceștia au divorțat la notar. Sportiva a preferat inițial să păstreze discreția și nu a reacționat. Însă, ulterior, jucătoarea de tenis a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj prin care mărturisește faptul că ea și omul de afaceri au decis să meargă pe drumuri separate de comun acord, aspect precizat și de către Toni Iuruc în declarația sa în care confirma despărțirea de sportivă.


„Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am răgămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect', se arată în mesajul publicat de Simona Halep pe Instagram.

Citește și:
Ce crede cu adevărat Adela Popescu despre Andreea Ibacka, soția lui Cabral. Declarația prezentatoarei PRO TV a surprins pe multă lume

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people