Ce spune Radu Vâlcan despre numele celui de-al treilea băiețel pe care îl va avea alături de Adela Popescu

Radu Vâlcan și Adela Popescu vor deveni părinți pentru a treia oară, iar prezentatorul TV a vorbit despre numele viitorului lor băiețel.

Ce spune Radu Vâlcan despre numele celui de-al treilea băiețel pe care îl va avea alături de Adela Popescu

Radu Vâlcan și Adela Popescu vor deveni părinți pentru a treia oară. Adela a dezvăluit acum câteva zile că ea și soțul său vor mai avea un băiețel. 

Radu Vâlcan a vorbit despre reacția surprinzătoare pe care a avut-o în momentul în care a aflat sexul bebelușului. „Vestea am aflat-o prin telefon. Sosise rezultatul testelor genetice care implicit anunța și sexul copilului. Stăteam la un pahar cu vin împreună cu Adela în bucătărie și îmi amintesc doar că am exclamat: „Nu pot să cred că o să avem patru copii.” Dacă ne dorim fată, vom avea minim 4″, a declarat acesta pentru Antena 1

În ceea ce privește numele pe care îl va purta cel de-al treilea băiețel, Radu Vâlcan și Adela Popescu nu s-au hotărât încă la unul. „Nu avem încă un nume. Dar știm că ne dorim un nume „necăutat”, simplu, dar cu rezonanță. Și să înceapă, dacă se poate cu A”, a adăugat Radu Vâlcan pentru sursa menționată.

Adela Popescu a dezvăluit în emisiunea „Vorbește Lumea” de pe PRO TV că ea și Radu Vâlcan vor mai avea un băiețel. De asemenea, și ea a vorbit despre faptul că își doresc și o fetiță. „Sunt în 17 săptămâni, asta știm. Nu am grețuri, nu mi-a fost rău. Este băiețel. Reacția soțului a fost cea mai tare: „Nu pot să cred, o să avem patru copii.” Știi ce a vrut să zică? O să mai facem unul până iese fetiță. Noi ne-am dorit foarte mult acest copil și eu m-am imaginat mamă de trei băieți! O să fiu regina lor”, a spus Adela Popescu la PRO TV, citată de Libertatea.

Entuziasmul este și de partea celor doi băieți ai cuplului, Alexandru și Andrei. „Frăţiorii au aflat deja, iar cel mare, Alexandru, îşi face planuri cum îi îmbracă pe ceilalţi doi în eroii lui în pijamale şi toate personajele acestea pe care le „îmbrăţişează” zi de zi. Sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe, abia aşteaptă”, a declarat Radu Vâlcan pentru Antena Stars, citat de Spynews.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au întors dintr-o vacanță pe care au petrecut-o în Maldive alături de cei doi copii, Alexandru și Andrei, dar și de Laura Cosoi, soțul acesteia, Cosmin Curticăpean, și cele două fetițe ale lor: Rita și Vera.

Citește și:
Maria Alexandra, fiica fostului Principe Nicolae Nicolae al României și a Alinei Binder, are nași cu sânge albastru. Cine sunt aceștia

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people