Radu Ștefan Bănică, fiul celebrului Ștefan Bănică, a surprins cu decizia sa de a participa în emsiunea „Te cunosc de undeva' de pe Antena 1.
Radu Ștefan Bănică a acceptat această nouă provocare din viața lui și a vorbit despre motivul pentru care care a decis să participe în emisiune, alături de nume celebre precum Emilia Popescu, Adriana Trandafir, Pepe, Ana Baniciu și nu numai. „Oportunitatea asta a venit la fix. Abia terminasem și eu cu Bacalaureatul și cu admiterea la UNATC și am zis că merge mână în mână cu actoria. Eu de mic am urmărit emisiunea și mi-a plăcut foarte mult', a declarat Radu Ștefan Bănică la Observator, citat de a1.ro.
Fiul lui Ștefan Bănică a câștigat chiar prima gală a emisiunii, el transformându-se atunci în Lady Gaga. Cu toate astea, recunoaște că pentru el primele gale au fost mai dificile, spre deosebire de colegii săi, care au o altă experiență în această industrie. „Pentru mine a fost stresant în primele gale. Ceilalți n-au nici o treabă. Intră, cântă, au o naturalețe foarte frumoasă. Dar fiecare persoană în parte e foarte pozitivă. Glumim non-stop, iar glumele și râsul mă fac să mă simt foarte bine. Este o atmosferă foarte frumoasă.'
Fiind nevoit să intre și în pielea unor personaje feminine, Radu Ștefan Bănică a mărturisit că există o serie de lucruri pe care le încearcă acum pentru prima dată. „Sunt cu siguranță niște experiențe pe care nu le-am mai trăit până acum, cum ar fi mersul pe tocuri, epilatul pe picioare, machiajul în cantități industriale. E o provocare', a povestit Radu Ștefan Bănică, potrivit sursei menționate.
Radu Ștefan Bănică este fiul pe care Ștefan Bănică îl are din relația cu Camelia Constantinescu. În prezent, Radu este student la UNATC, secția Actorie, urmând astfel aceeași carieră precum cea a celebrului său tată. În cadrul unui video publicat pe pagina de facebook a facultății, fiul lui Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre alegerea sa și motivul pentru care își dorește să facă actorie. „Sunt de părere că, dacă trebuie să muncești pentru tot restul vieții tale, ar trebui să faci ceva ce îți place. Iar pe mine actoria mă face fericit. Îmi place să dau viață personajelor, îmi place scena', a spus Radu Ștefan Bănică.
„Este ceva ce pot să fac ore în șir și nu obosesc. Nu o văd ca pe o muncă. Este efectiv o pasiune și mă bucur că pot să fac o meserie din asta', a adăugat fiul lui Ștefan Bănică.
Citește și:
Globurile de Aur 2021: ce au purtat vedetele masculine pe covorul roșu și la ceremonia virtuală
Foto: Instagram