Ce spune Gina Pistol despre mutarea la PRO TV după difuzarea primelor ediții MasterChef: „Primele emoții au adus…”

Primele ediții MasterChef difuzate de PRO TV au fost urmărite de un număr record de telespectatori.

PRO TV a început difuzarea celui de-al 9-lea sezon al celui mai așteptat show de cooking: MasterChef România. Formatul care a inspirat milioane de români îi provoacă pe bucătarii amatori să prindă gustul competiției și în această toamnă, încercând să-i impresioneze pe Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu. Show-ul este prezentat de Gina Pistol.

Primele ediții MasterChef difuzate de PRO TV au fost urmărite de un număr record de telespectatori, fapt care îi bucură enorm atât pe cei trei chefi, cât și pe prezentatoare, dovedind că mutarea de la Antena 1 a fost una inspirată.

„Pot să vă spun cu inima deschisă că sezonul nostru a început exact cum ne așteptam. Nici nu putea fi altfel când pasiunea oamenilor pentru gătit este parte din rețeta noastră. Iar felul principal este întoarcerea acasă a celor mai iubiți chefi din România. Primele emoții au adus și primele șorțuri, ceea ce nu poate decât să-i motiveze și mai mult pe cei care vor încerca astăzi să le obțină. Pentru concurentul sau concurenta care va străluci cu adevărat, avem șorțul de aur – un singur șorț care are puterea de a trimite un participant direct în cea mai dorită bucătărie: bucătăria MasterChef. Să fie gust!”, spune Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii.

Pasionată de gastronomie, Gina Pistol a avut șansa să trăiască pe pielea ei experiența MasterChef România, fiind concurentă în ediția „Proba celebrității’.

„Pentru mine, MasterChef este o provocare care cred că a venit în cel mai bun moment. Dacă în 2013 eram în postura de concurent MasterChef, unde am simțit ce înseamnă să gătești sub presiunea probelor, acum, după mai bine de 10 ani, intru în rolul de gazdă a emisiunii. Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenții, să descopăr oameni frumoși și interesanți, dar și să trăiesc emoțiile ce vor umple platoul de filmare.”, a declarat Gina Pistol.

Ce reguli au stabilit Gina Pistol și Smiley pentru fiica lor, Josephine

Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. În luna martie a anului 2021 au devenit părinți pentru prima dată, având împreună o fetiță, pe nume Josephine. Artistul și partenera lui de viață s-au căsătorit pe 27 mai 2023. Cununia civilă și cea religioasă s-au desfășurat în aceeași zi, la Palatul Snagov.

Gina Pistol a împărtășit recent detalii despre fetița ei, pe care o adoră nespus, și pe care a ales să nu o expună fanilor decât ocazional, însă evitând de fiecare dată să arate chipul micuței.

„Nu vreau să o arăt în mediul online. Consider că nu o ajută cu nimic. Mă gândesc și la energii, dar ai văzut că noi suntem oameni mari, iar uneori ne este greu să gestionăm ce se întâmplă în mediul online. De ce să îi fac asta copilului meu, când el acum își formează personalitatea, partea emoțională? Nu vreau să o expun la niște chestii care nu o ajută”, a declarat Gina Pistol, pentru CANCAN.RO.

În același interviu, prezentatoarea a vorbit despre regulile pe care ea și Smiley le-au stabilit pentru fetița lor.

„Amândoi o răsfățăm exact cât trebuie și impunem reguli când trebuie. Consider că avem o relație foarte echilibrată cu ea. E un copil adorat, iubit, doar că îi impunem și reguli. Cred că regulile sunt sănătoase. Top trei reguli ar fi: fără ecrane, fără zahăr și am învățat-o atunci când are tantrumuri să-mi spună ce simte”, a explicat vedeta.

Citește și:
Andreea Esca a dezvăluit imagini de colecție alături de cei doi copii ai ei, Alexia și Aris: „Am dat peste niște albume'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people