Shiloh, fiica lui Brad Pitt și a Angelinei Jolie, a împlinit 14 ani, iar ziua sa de naștere a fost un moment așteptat cu nerăbdare de întreaga familie.
Fiica lui Brad Pitt, Shiloh Jolie-Pitt a împlinit ieri 14 ani. Ziua de naștere a tinerei adolescente a fost un motiv de bucurie și de sărbătoare pentru întreaga familie, însă în special pentru tatăl său. Cei doi au o relație specială, chiar dacă divorțul dintre Brad și Angelina i-a împiedicat să mai petreacă la fel de mult timp împreună ca înainte.
„Shiloh este apropiată de ambii părinți. Toți copiii așteptau cu nerăbdare ziua ei de naștere și o vor sărbători cu un tort”, a declarat o sursă apropiată familiei pentru Entertainment Tonight.
De asemenea, aceasta a mai afirmat și că actorul în vârstă de 56 de ani este extrem de mândru de fiica sa. „Brad este foarte mândru de Shiloh și de ceea ce devine. Iubește la ea faptul că e mereu sinceră și că este foarte bună cu frații și surorile sale”.
Sursa a mai vorbit și despre relația dintre Brad și Angelina. Aceștia s-au despărțit în 2016, însă divorțul nu a fost încă finalizat. Iar asta se datorează faptului că cei doi nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la împărțirea bunurilor comune, a averii acumulate pe durata căsătoriei și, cel mai important, la o decizie privind custodia copiilor.
Se pare însă că, principalul motiv al tensiunilor dintre ei a fost cauzat de dorința Angelinei Jolie de a se muta în afara Statelor Unite ale Americii cu cei șase copii. Brad Pitt nu a fost de acord cu această decizie, iar din această cauză relația dintre cei doi s-a deteriorat și mai mult. „Angelina are o casă în Cambodgia, mai multe locuințe pe continentul african și și-ar dori să își crească acolo copiii. Însă Brad nu este deloc de acord cu acest aspect și a spus foarte clar că nu este un lucru negociabil. Prin urmare, Angelina se vede obligată să locuiască în America până când gemenii vor împlini 18 ani, însă acest lucru este foarte frustrant pentru ea”, a declarat în urmă cu ceva timp o sursă apropiată pentru Us Weekly.
Însă, potrivit sursei citate de Entertainment Tonight, relația dintre cei doi actori pare să fi intrat pe un făgaș normal. „Se înțeleg mult mai bine de când au aplicat regulile de custodie”.
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Hepta