Andreea Marin este una dintre vedetele din showbiz care susțin cu toată convingerea naturalețea. Vedeta nu a apelat până acum la intervenții chirurgicale și chiar se arată împotriva operațiilor estetice. Ba mai mult, întrebată cum ar reacționa dacă fiica ei va vrea să facă o astfel de procedură, prezentatoarea TV și-a arătat dezacordul.
Andreea Marin nu este de acord cu operațiile estetice
La vârsta de 47 de ani, Andreea Marin se poate mândri cu un fizic de invidiat, dar și cu trăsături superbe. Vedeta se menține în formă și a descoperit secretul tinereții. Astfel, prezentatoarea TV nu a avut nevoie niciodată să apele la medicul estetician pentru anumite intervenții. Din aceste motive nici nu este de acord cu modificarea trăsăturilor, fiind convinsă că naturalețea este esențială.
De asemenea, vedeta nu vrea să audă de operații estetice nici în cazul fiicei sale, Violeta. Tânăra a ajuns la vârsta adolescenței, când multe fete încep deja să își modifice anumite trăsături, fiind susținute de familie. Andreea a precizat că nu vede necesitatea acestor proceduri dacă nu reprezintă o nevoie medicală. Prin urmare, ar exista o discuție foarte serioasă între ea și fiica ei, însă concluzia se cunoaște deja.
„Am avea o discuție foarte serioasă care cred că s-ar termina cu un „NU'. N-aș putea să spun că susțin mamele care se duc cu fiicele de 16, 17 ani la estetician, pentru operații de mărire a buzelor, sânilor, modificarea nasului ș.a., dacă nu e o nevoie medicală. Nu sunt de acord nici pentru mine. Nu caut deloc prietenia cu soluțiile invazive, nu mi le doresc pur și simplu. Dacă cineva decide până la urmă să facă, pentru că se simte mai bine astfel, atunci trebuie să fie aproape de naturalețe„, a mărturisit Andreea Marin, pentru Antena Stars.
Cum se menține vedeta în formă
Andreea Marin a găsit de-a lungul timpului câteva trucuri prin care să întinerească, fiind adepta schimbărilor de look spectaculoase. Recent, vedeta a trecut printr-o transformare de zile mari și a optat pentru o coafură nouă, care îi vine de minune. Aceasta s-a vopsit într-o nuanță de blond închis, care îi luminează trăsăturile naturale.
De asemenea, vedeta a ales de câțiva ani să urmeze un stil de viață sănătos și are un program foarte bine stabilit. Cu toate că agenda zilnică este foarte plină, Andreea găsește timp pentru a avea mese regulate și este foarte atentă la ce consumă.
„Am o viață efervescentă și nicio zi nu seamănă cu alta. Dar tocmai acesta este pericolul, să faci greșeli din punctul de vedere al nutriției, din lipsa de timp, din grabă și din cauza stresului. Tocmai de aceea, de câțiva ani, mi-am impus să respect măcar micul dejun și cina, aceasta din urmă să nu fie la o ora târzie. Ideal este, însă, atunci când mănânc și masa de prânz„, a spus Andreea Marin într-un interviu din august 2020.
Citește și:
Ce crede Andreea Esca despre relația fiicei sale, Alexia Eram, cu Mario Fresh
FOTO: Instagram