Pe 3 martie 2022, după mai bine de doi ani de când Andreea Bălan și George Burcea au depus actele de divorț și după o serie de amânări, judecătorii s-au pronunțat în ceea ce privește procesul lor.
Potrivit deciziei luate de către instanță, divorțul este din culpă comună. Andreea Bălan solicitase custodia exclusivă a celor două fete, Ella și Clara, pe care le are din mariajul cu George Burcea. În ciuda acestei solicitări, custodia copiilor este una comună.
„Divorțul este din culpă comună, iar custodia copiilor nu este exclusivă, așa cum cealaltă parte a cerut, ci comună, dar bineînțeles cu domiciliul la mamă, așa cum este normal pentru minore', a spus George Burcea pentru fanatik.ro.
Andreea Bălan nu este de acord cu această decizie privind procesul de divorț. Artista solicitase desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a fostului ei soț, în vreme ce acesta a cerut culpa comună, iar domiciliul copiilor să fie la mama lor, fiind de altfel și decizia instanței. Nu este o decizie definitivă și ar putea fi atacată prin apel în termen de 30 de zile.
În cazul pensiei alimentare, George Burcea va trebui să achite pentru creșterea celor două minore cel puțin o treime din salariul minim pe economie, din momentul în care pronunțarea rămâne definitivă, și nu retroactiv, după cum relatează impact.ro.
Andreea Bălan a declarat că această decizie, pe care o consideră incorectă, nu va rămâne așa. Cântăreața spune că în ultimii doi ani, George Burcea, fostul ei partener, nu a contribuit din punct de vedere financiar.
„Nu va rămâne sigur așa, și nu că vreau banii lui, dar este o decizie complet incorectă. Timp de doi ani nu a dat un leu, trebuie să plătească din urmă, de când am intentat divorțul. Indiferent de faptul că pot întreține fetele, e vorba de principiu. Timp de doi ani nu a contribuit cu nimic, iar grădinița fetelor, de exemplu costă 600 de euro pentru fiecare. Și de fapt nu ar conta nici asta, dacă ar fi domn si nu ar mai face declaratii urâte la adresa mea', a declarat Andreea Bălan, potrivit sursei menționate anterior.
George Burcea și Andreea Bălan s-au căsătorit pe 15 septembrie 2019, iar la începutul anului 2020 s-au despărțit. Cântăreața a confirmat la vremea respectivă informația prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare, după ce în presă apăruse la vremea respectivă mai multe zvonuri despre o posibilă separare.
Citește și:
Adda, noi declarații cutremurătoare despre problemele ei de sănătate: „Am stat 3 zile conectată la un aparat…’
Foto: Instagram