Ce spune Ana de Armas despre împăcarea cu Ben Affleck

De câteva zile circulă mai multe zvonuri cu privire la faptul că Ana de Armas s-ar fi împăcat cu Ben Affleck.

Fanii actriței Ana de Armas s-au lansat în tot felul de speculații cu privire la viața amoroasă a vedetei după ce aceasta a apărut pe rețelele de socializare purtând un colier cu pandantiv.


Actrița în vârstă de 32 de ani și-a surprins fanii cu un selfie în care poartă un colier cu pandantiv în formă de jumătate de inimă, pandantiv pe care îl are și fostul ei iubit, Ben Affleck. Chiar din primele imagini surprinse cu cei doi anul trecut, la începutul relației lor, fanii au observat că vedetele purtau acest gen de pandantiv, probabil un semn al afecțiunii pe care și-o purtau unul față de celălalt.

La scurt timp de la publicarea fotografiei, zeci de comentarii au apărut pe contul de Instagram al actriței, cei mai mulți dintre fani întrebând dacă se poate vorbi despre o împăcare a acesteia cu Ben Affleck.


La câteva ore după, Ana de Armas a ținut să pună chiar ea capăt speculațiilor cu un mesaj transmis pe Instagram Stories. Pe un fundal negru, actrița a postat de mai multe ori cuvintele „Nope', „No' și „I dont think so', semn clar că nu se poate vorbi despre o împăcare cu Ben Affleck.

Deși au existat numeroase zvonuri cu privire la o posibilă logodnă, iar relația dintre Ben Affleck și Ana de Armas părea una destul de seriosă, iată că cei doi s-au despărțit la începutul lunii februarie.

Surse din apropierea actriței au precizat că ea a fost cea care a pus capăt relației, iar unul dintre motive îl constituie faptul că își dorea copii, în timp ce Ben Affleck nu se simțea pregătit să facă acest pas. Mai mult chiar, despărțirea ar fi avut loc în timpul unei conversații telefonice, Ana fiind plecată din Los Angeles în această perioadă.

„Ben nu mai are o relație cu Ana', a declarat o sursă apropiată actorului pentru publicația People. „Ana a fost cea care a pus capăt. Relația lor era complicată. Ana nu vrea să locuiască în Los Angeles, locul unde este evident că Ben trebuie să stea din moment ce copiii lui trăiesc în Los Angeles'.


O altă sursă a precizat însă tot pentru People că Ben Affleck și Ana de Armas au luat decizia de comun acord. „Decizia de a se despărți a fost reciprocă și este ceva complet amical. Ei sunt în momente diferite din viața lor. Există dragoste puternică și respect între ei. Ben va continua să lucreze la reabilitarea propriei persoane. Are trei proiecte la care lucrează în perioada asta și este un tată devotat. Amândoi sunt fericiți cu modul în care este viața lor în acest moment'.


Ben Affleck și Ana de Armas s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei Deep Water și și-au confirmat relația în luna martie a anului trecut.

Ben Affleck a format un cuplu și cu actrița Jennifer Garner. Ei și-au început relația în 2004, iar în 2015 s-au despărțit. În 2018 divorțul lor a fost finalizat. În ciuda faptului că au luat-o pe drumuri separate, cei doi continuă să aibă o relație de prietenie și să își crească împreună copiii, Violet, Seraphina și Sam.


Într-un interviu pentru revista People din februarie 2020, Ben a lăudat-o pe Jennifer Garner pentru modul în care se comportă cu copiii lor. „Atunci când ai copii cu cineva, rămâi mereu conectat cu acea persoană, indiferent de ce se întâmplă. Mă simt foarte norocos că ea este mama copiilor mei', a mărturisit actorul.

Acesta a continuat prin a spune următoarele: „Mă simt foarte recunoscător și respectuos față de ea. Căsnicia noastră nu a mers, iar asta poate fi dificil. Amândoi credem că este foarte important ca ei să-și vadă părinții că se respectă unul pe celălalt, fie că au rămas împreună sau nu.'


Citește și:
Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Margot Robbie

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people