Sarah Jessica Parker nu e dispusă să accepte comentariile neprietenoase din social media despre felul cum arată.
Actrița din Sex and the City, care revine pe micile ecrane în iconicul rol Carrie Bradshaw cu ocazia reboot-ului And Just Like That, a dat un interviu pentru numărul de decembrie al revistei Vogue, în cadrul căruia a amintit de „vorbăria misogină' din social media.
Parker, care apare și pe coperta revistei, a spus că, de la culoarea părului la numărul de riduri, la cast-ul feminin al serialului totul pare să fie o problemă. „Există atâtea discuții misogine referitor la noi, care nu s-ar întâmpla Niciodată. Despre. Un. Bărbat. „Păr alb, păr alb, păr alb. Are păr alb?' Stau lângă Andy Cohen, care are părul cărunt și este superb. De ce în cazul lui este OK? Nu știu ce să vă mai spun, oameni buni!'
„Aproape că pare că oamenii nu vor să fim perfect OK cu locul în care ne aflăm', a continuat ea, „de parcă și-ar dori să fim îndurerate de ceea ce suntem astăzi, fie că alegem să îmbătrânim natural și să nu arătăm perfect sau să intervenim cumva, dacă asta ne face să ne simțim mai bine. Știu cum arăt. Nu am de ales. Ce să fac în privința asta? Să nu mai îmbătrânesc? Să dispar?'
Fotografiată din profil de Dan Jackson pentru copertă, Parker poartă o rochie Dolce & Gabbana Alta Moda și are părul ridicat într-un coc.
Vedeta a vorbit și despre felul în care jonglează cu mai multe roluri și afaceri, părând veșnic neobosită. „Cum să mă plâng știind ce se întâmplă în această țară și cum îi lasă de izbeliște pe părinții care muncesc? Nu am sfaturi și trucuri, cu excepția faptului că sunt incredibil de norocoasă că am un partener și în grija cui să-mi las copiii, pentru că atât de multe mame care au două sau trei locuri de muncă nu sunt.'
Citește și:
Samantha Jones nu a murit. Ce s-a aflat despre absența celebrului personaj din continuarea Sex and the City
Foto: Profimedia