Florin Ristei a vorbit despre un moment neașteptat din relația lui cu Naomi Hedman.
Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2020 la filmările „X Factor”, Naomi fiind una dintre concurente, eliminată însă pe parcursul emisiunii, iar artistul a fost jurat în sezonul 9. Relația lor a început după ce Naomi Hedman a fost eliminată din show-ul de talente, iar la finalul anului 2020 s-au logodit.
Florin Ristei a relatat recent o întâmplare care a avut loc în urmă cu patru ani și care are legătură cu relația lui cu Naomi Hedman. Deși modelul credea că artistul vorbea cu alte fete, de fapt, la mijloc era vorba de o confuzie, iar cântărețul a clarificat situația cu partenera sa.
„Acum vreo patru ani, înainte de pandemie, mi-am făcut cont pe OnlyFans. Îl urmăream pe unul care călătorea și după aia am mai dat la vreo două. Am găsit-o pe una, pe o româncă, și zic: „Hai să văd ce ascunde.” Și am plătit o de-aia, lunară. După aia nu am mai plătit. Și mi-am înregistrat un mail, ei îți trimit notificare în fiecare zi, „mesaj de la respectiva”, „mai cumpără.” Și eu n-am mai intrat. Ajung într-o zi acasă, Naomi, supărată! Că „tu vorbești cu una.” Zic: „Chiar nu vorbesc cu nimeni.” „Ai mesaje de la OnlyFans.” Se conectase mail-ul meu pe o tabletă și eu primeam pe Gmail-ul ăla încontinuu, dar în fiecare zi”, a povestit Florin Ristei în cadrul podcastului pe care îl prezintă alături de Speak.
Florin Ristei și Naomi Hedman au vorbit cu mai multe ocazii despre povestea lor de dragoste, oferind detalii inedite despre viața lor de cuplu, dar. Chiar dacă logodiți de aproape trei ani, artistul și modelul nu se grăbesc să se și căsătorească.
„Noi ne-am logodit demult, dar petrecerea o să o facem când simțim!”, a declarat Florin Ristei într-un interviu acordat click.ro, precizând că sunt foarte fericiți așa și au o relație „dinamică și foarte-foarte distractivă, ne distrăm foarte bine împreună!”.
Acum ceva timp, artistul a făcut mărturisiri despre dificultățile pe care le-a întâmpinat Naomi Hedman în încercarea de a se acomoda în România.
„Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile. Trebuie să recunosc că am mai învăţat puţin la capitolul empatie. Am experimentat nişte sentimente noi şi ceva accent englezesc. (…) Cam greu cu acomodarea, atunci când vii din Londra. (râde) Dar ieşim în câteva locuri. Și-a făcut câteva cunoştinţe. Grupul meu de prieteni îi este chiar foarte apropiat”, a declarat Florin Ristei într-un interviu acordat recent publicației OK! Magazine.
În ceea ce privește ideea de a-și întemeia o familie și de a avea un copil, artistul spune că nu se grăbește pentru a face acest pas, precizând că el și iubita lui iau în calcul o eventuală mutare din România.
„M-am gândit şi să-mi întemeiez o familie, dar nu ştiu dacă Londra ar fi destinaţia câştigătoare pentru asta. Mai e timp de gândire la acest capitol, dar mi-ar plăcea ca, mai târziu, mai ales dacă o să avem copii, să trăim într-o ţară în care să nu le lipsească nimic, de la infrastructură, până la educaţie şi bun simț”, a mai spus cântărețul pentru sursa citată.
Într-un interviu pentru VIVA!, Naomi Hedman a vorbit despre cum s-a acomodat în România. Modelul a recunoscut că a avut parte de experiențe neplăcute din cauza rasismului.
„Nu cred că mă voi putea obișnui de tot în România, din multe motive, însă aveți o țară foarte frumoasă, de care ați putea profita mai mult. Sunt părți pozitive și părți negative, ca în orice alt loc, însă oamenii sunt cei care pot cu adevărat să facă o schimbare.
Întotdeauna sunt tratată diferit din cauza culorii pielii, însă încerc să nu-mi las pacea și somnul afectate de slaba educație a unor oameni”, a adăugat Naomi Hedman pentru VIVA!.
Foto: Arhiva ELLE