Ramona Bădescu a surprins pe toată lumea cu vestea că se va căsători cu partenerul ei, Fabio Cali, și că în aceeași zi va avea loc și botezul băiețelului lor, Ignazio Salvo Cali, în vârstă de aproape 2 ani. Însă, acum au ieșit la iveală detalii neștiute despre trecutul logodnicului vedetei.
Ramona Bădescu și Fabio Cali formează un cuplu de mai mulți ani. Despre acesta s-a știut că este un om de afaceri. S-a aflat că Fabio Cali, acum în vârstă de 53 de ani, a fost arestat preventiv, în urmă cu 15 ani, pentru acuzații de fraudă. În 2005, el și alte 18 persoane au fost acuzate de tranzacții ilegale prin intermediul Banca Di Roma. În 2013, Fabio Cali a fost achitat. „Am trăit într-o celulă de 8 metri pătrați alături de alți 7 deținuți. Condițiile sanitare erau extrem de precare, toaletele erau plasate în zona de gătit, fără posibilitatea de a face un duș în fiecare zi, nici măcar vara', a relatat Fabio Cali pentru publicația informazione.it.
În 2007, Fabio Cali a fost trimis la penitenciarul Regina Coeli din Roma. El a dezvăluit detalii despre această experiență din trecutul său. „Au fost relații civilzate, chiar și gardienii erau destul de apropiați de deținuți pentru că sufereau și ei din cauza acelorași probleme pe care le aveau aceștia și nu aveau cum să-i ajute. Penitenciarul Regina Coeli, care este folosit de multe ori ca arest preventiv, „oferă' condiții extrem de grele. Deținuții rămân în celule 22 de ore pe zi, nu există nici o activitate pentru ei, iar celulele sunt supra-aglomerate. (…) Am suferit pagube morale, atât eu cât și familia mea. Toate bunurile mele au fost sechestrate, ulterior le-am primit înapoi', a spus partenerul Ramonei Bădescu pentru sursa citată anterior.
Într-un interviu pentru Click!, Ramona Bădescu a dezvăluit că se pregătește să se căsătorească cu partenerul și tatăl copilului ei, Fabio Cali, dar și că îl vor boteza pe băiețelul lor. „Botezul lui Ignazio s-a tot amânat din cauza pandemiei dar se apropie și momentul lui. Ne pregătim! Ne ocupăm acum de lista cu invitați și de organizare, de tot ceea ce trebuie pentru că fiul meu să aibă un botez deosebit, un botez ca în basme! Surpriza este că ne-am gândit să unim două evenimente importante din viața noastră și o să facem nunta împreună cu botezul!'
De asemenea, Ramona Bădescu a vorbit despre începutul relației cu Fabio Cali, alături de care trăiește o poveste de dragoste de mai bine de trei ani, dar și despre cum a fost cucerită de omul de afaceri. „Ne-am cunoscut pe 18 iulie 2017 și atunci nu ne-am plăcut din prima. Nu a fost dragoste la prima vedere. A fost o cucerire lentă, am vorbit mult la telefon, mai ales că imediat ce ne-am cunoscut în Italia, eu am plecat la Malta pentru un spectacol și apoi la București, unde începeam filmările pentru „Te cunosc de undeva.' El era obișnuit să cucerească imediat o persoană pe care o cunoștea, să îi cadă la picioare, cu mine a fost însă mai greu. Fiind plecată în țară, a recurs la multe telefoane, convorbiri și nu întâlniri, care au făcut într-un fel să ne cunoaștem într-un mod mai profund și mai mai delicat', a declarat Ramona Bădescu pentru Click!.
Citește și:
Fiica lui Marius Moga are o relație specială cu tatăl ei. Cum a descris artistul legătura lor?
Foto: Hepta