Din 14 octombrie, pentru câteva ediții, Victor Slav a fost noul prezentator al emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities', de la Kanal D. „Din păcate, Ilinca nu va putea fi prezentă în platou din cauza unor probleme de sănătate. Acestea o vor ține, pentru scurt timp, departe de atmosfera incendiară a show-ului, dar cu ochii asupra evoluției concurentelor. Oare prezența lui Victor Slav a făcut ravagii la „Bravo, ai stil! Celebrities'?', a fost anunțul oficial făcut atunci pe contul de Instagram al emisiunii.
Ilinca Vandici a revenit în acest weekend ca prezentatoare a emisiunii, însă acest lucru nu înseamnă că fanii emisiunii nu vor mai avea ocazia să îl vadă pe Victor Slav. Ba din contră! Acesta va avea un nou rol în cadrul show-ului și un cuvânt destul de important de spus în ceea ce privește evaluarea concurentelor.
„Victor Slav rămâne în echipa emisiunii, având un rol special în cadrul acesteia: va oferi o steluță în timpul edițiilor săptămânale și două puncte bonus în Gale', a fost anunțat pe contul de Instagram al show-ului.
„Voi ține cont de mai multe aspecte când notez concurentele: de postură, de ținută, de discuțiile din culise, de toată prezentarea din platoul emisiunii. Toate acestea se reflectă într-o steluță bonus în edițiile săptămânale. În Gale, voi avea două puncte bonus de oferit unei singure concurente sau le voi împărți pentru două concurente care mi-au atras atenția în sensul cel mai bun.', a anunțat și Victor Slav.
Înainte de gala difuzată în weekend, Otniela Sandu a părăsit competiția Bravo ai stil! Celebrities, cu toate că pe parcursul participării sale la emisiunea-concurs găzduită de Kanal D s-a numărat mereu printre preferatele publicului, iar ținutele sale au fost aproape mereu apreciate și din juriul format din Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și Tibi Clenci.
Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii, a fost cea care a făcut anunțul că Otniela Sandu a plecat din competiție. Aceasta a anunțat că vedeta a părăsit concursul din cauza unor probleme de sănătate, lucru care i-a suprins pe jurați, dar și pe celelalte concurente. „Are probleme de sănătate, a fost o veste neașteptată pentru noi toți și din păcate, din cauza acestei vești, trebuie să vă anunț că, din acest moment, Otniela nu mai este concurentă în cadrul show-ului ‘Bravo, ai stil! Celebrities. Îi dorim multă, multă sănătate Otnielei, să ne urmărească cu mare drag de acolo, de acasă', a dat vestea Ilinca Vandici, la începutul galei de sâmbătă seara.
Citește și:
Primele lucruri pe care le-a făcut Zarug când a ajuns acasă după ce a părăsit Asia Express
Foto: Instagram