Deși au divorțat oficial, pe Simona Halep și Toni Iuruc încă îi mai leagă ceva.
Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat după aproximativ un an de căsnicie. Cei doi s-au separat pe cale amiabilă la notar, fără a oferi multe detalii despre decizia lor. Cu toate că acum sunt oficial despărțiți, pe sportivă și omul de afaceri încă îi mai leagă anumite lucruri.
Toni Iuruc este implicat în afaceri alături de familia jucătoarei de tenis. Afaceristul și fratele Simonei, Nicolae, sunt parteneri într-un business în domeniul HoReCa, sediul firmei fiind la Constanța. Cei doi au înființat o firmă împreună la începutul acestui an, domeniul principal al activității fiind „restaurantele”.
„Potrivit Monitorului Oficial, în baza cererii nr. 16738 din data de 4 februarie 2022 și a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată conform art. 11 alin. (1) din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările și completările ulterioare, a dispus autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea Yucatan Bay SRL. Fondatori și administratori sunt Apostol – Gabriel Iuruc și Nicolae Halep„, arată ziuaconstanta.ro.
Simona Halep a declarat într-un interviu pentru WTA că familia i-a fost mereu alături și a stat în spatele succesului ei. Jucătoarea de tenis a avut sprijinul părinților încă de când era copil, tatăl ei fiind cel care a dus-o de mică la antrenamente și concursuri. De asemenea, sportiva i-a mulțumit fratelui ei, care a susținut-o cel mai mult.
„Familia mea m-a susținut încă din ziua în care am început să joc tenis! Faptul că i-am avut lângă mine a contat enorm atât la victorii, cât și după înfrângeri. Le mulțumesc tare mult pentru susținere, în special fratelui meu! El este o persoană specială în viața mea, pentru că m-a sprijinit cel mai mult!„, a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru WTA.
Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat la începutul lunii septembrie după aproape un an de căsnicie. Cei doi s-au prezentat de mai multe ori la notar pentru a finaliza divorțul și a pune capăt mariajului lor. Deși sportiva a fost rezervată în declarații, afaceristul a declarat ultima dată că „este foarte bine”.
FOTO: Arhivă ELLE