Ce relație are Violeta, fiica Andreei Marin, cu social media: „Este vizibilă foarte puțin”

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, nu obișnuiește să posteze pe rețelele de socializare.

Ce relație are Violeta, fiica Andreei Marin, cu social media: "Este vizibilă foarte puțin"

Andreea Marin are o relație specială cu fiica ei, Violeta, în vârstă de 15 ani. Cele două sunt apropiate una de cealaltă și au o comunicare deschisă. 

Deși părinții ei, Andreea Marin și Ștefan Bănică, sunt cunoscuți publicului din România, Violeta a preferat până acum să fie discretă și să aibă apariții rare la evenimentele la care participă. Fiica Andreei Marin nu obișnuiește să posteze pe rețelele de socializare, iar vedeta a explicat care este motivul. Cu ocazia asta, a dezvăluit că Violeta face voluntariat în cadrul unei organizații. 

„Violeta este vizibilă foarte puțin pe rețelele de socializare, pentru că are foarte mult de învățat, așa că rar postează, când consideră că e cu adevărat ceva important. Uite, de curând posta despre voluntariatul ei la Teen Challenge, o organizație care se ocupă de tinerii ce cad pradă viciilor precum drogurile, alcoolul, țigările. A trăit o experiență foarte interesantă acolo și o trăiește în continuare, merge în fiecare săptămână și are foarte multe de învățat. Eu cred că ar trebui să îi punem pe copiii noștri față în față cu pericolele acestor zile, dar explicate pe înțelesul lor. Violeta predă, le învață foarte multe lucruri pe care ea le știe pe fetele din centru. A fost ideea ei sută la sută și mă bucur”, a declarat Andreea Marin pentru Playtech Știri.

Violeta a povestit mai multe pe contul ei de Instagram despre organizația unde este voluntară.

„Sunt extrem de recunoscătoare că sunt voluntară la House of Joy, Teen Challenge, un centru de reabilitare pentru femei. Alcoolul și abuzul de substanțe devin din ce în ce mai frecvente, dar sunt uimită de progresele pe care le-au făcut aceste fete, în ciuda experiențelor și a traumelor lor din trecut.”

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Vio🤍 (@anavioletabanica)

Acum ceva timp, Andreea Marin a vorbit despre decizia pe care a luat-o fiica ei cu privire la viitorul ei din punct de vedere profesional. În emisiunea „Vorbește Lumea”, vedeta a povestit că Violeta se gândește să studieze Dreptul într-o altă țară.

„Se gândește deja către facultate. Deși mai sunt doi ani, dar știi cum zboară? Dacă au zburat cei 15 și e înaltă cât mine. Își dorește foarte mult să studieze Dreptul la momentul acesta. Vom vedea. Undeva peste Ocean, așa visează. Eu o susțin. Ca mamă o susțin. Mi s-ar părea chiar frumos să reușească. Acum încerc să-i și spun că în doi ani se pot schimba lucrurile și că mai poți să-ți schimbi părerea și te poate acapara un alt vis, o altă pasiune. Ea e foarte hotărâtă, dar eu știu cum e. Am pornit pe drumul informaticii. Trebuia să devin informatician. Am început facultatea și am și terminat-o și până la urmă am ajuns să fiu un comunicator.”

În continuare, Andreea Marin a mărturisit că îi este alături fiicei sale și îi acordă tot sprijinul ei. Cu toate astea, a recunoscut faptul că o afectează această decizie.

„Nu e ușor să știu asta. Și sincer, am nopți când mă gândesc cu lacrimi în ochi la povestea asta. Nu e deloc simplu să știi că pleacă de acasă copilul tău. Și dacă pleacă de aici până la Roman, de unde sunt eu, dar să știi că îți e mai greu de ajuns și nu îți e la îndemână să-l îmbrățișezi”, a declarat Andreea Marin în emisiunea „Vorbește Lumea.”

Citește și:
Delia, gest neașteptat la masa juriului iUmor. Cum a reacționat Cătălin Bordea

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people