Ce regulă strictă au impus Kourtney Kardashian și Travis Barker celor care vor să îl vadă pe bebelușul lor

Kourtney Kardashian și Travis Baker au devenit părinți la începutul acestei luni.

Ce regulă strictă au impus Kourtney Kardashian și Travis Barker celor care vor să îl vadă pe bebelușul lor

La începutul acestei luni, Kourtney Kardashian și Travis Barker au întâmpinat primul copil împreună, un băiețel pe nume Rocky 13. Potrivit surselor apropiate, cele două vedete nu sunt încă dispuse să primească musafiri, dorindu-și să își petreacă timpul „în familie”.

„[Kourtney] și Travis au comunicat că își vor lua timp doar pentru familie și pentru ca Kourt să se odihnească, iar apoi vor invita pe rând membrii familiei extinse.” a declarat sursa pentru US Sun.

În plus, aceasta a adăugat că cei doi părinți au impus o regulă strictă pentru cei care vor să le cunoască băiețelul. Astfel că, toți cei care vor să îl vadă pe micuțul Rocky 13 au nevoie în primul rând de o invitație din partea lui Kourtney Kardashian.

„Kourtney îl va prezenta pe noul bebeluș familiei sale doar pe bază de invitație”, a spus sursa, care a precizat și că Kris Jenner, mama lui Kourtney, va fi prima persoană care îl va cunoaște pe Rocky 13.

Chiar dacă Kourtney a declarat că a impus această regulă „pentru a proteja copilul și a nu-l expune la niciun risc”, sursa a precizat că, de fapt, decizia „face parte din noua ei strategie de a-i ține pe toți la distanță”.

Vestea că celebrul cuplu urmează să aibă un copil a venit chiar de la Kourtney Kardashian, care și-a surprins partenerul de viață în mijlocul unui concert al acestuia, în Los Angeles, alături de trupa sa, Blink-182. Vedeta a afișat, în mulțime, o pancartă pe care scria: „Travis, sunt însărcinată!', o referință simpatică la videoclipul unuia dintre hiturile trupei, All The Small Things.

În septembrie, muzicianul a părăsit brusc turneul european al trupei Blink-182 pentru a fi alături de soția sa în timp ce aceasta a fost supusă unei „intervenții chirurgicale urgente”. Kourtney Kardashian a abordat procedura „înspăimântătoare” într-un interviu acordat în octombrie, dând credit unei ecografii pentru „salvarea” vieții micuțului lor. Fondatoarea Poosh nu a oferit detalii suplimentare la momentul respectiv.

„A fost terifiant”, a spus ea despre această încercare. „Și simt că mai devreme sau mai târziu voi intra în detalii, pentru că sper că îi pot ajuta pe alții, dar astăzi nu mă simt încă pregătită pentru că a fost foarte înfricoșător.”

De asemenea, Kardashian a vorbit despre toate comentariile dure pe care le-a primit din cauza faptului că a rămas însărcinată la vârsta de 44 de ani.

„Aceste comentarii nu mă afectează. Celor care le fac le spun doar: cum îndrăznești să pui la îndoială planul lui Dumnezeu? Pentru că așa văd eu această sarcină, care, de fapt, a venit când, atât eu, cât și Travis nici nu ne mai gândeam la asta și la un an după ce am încetat să mai încercăm cu fertilizarea asistată”. a declarat Kourtney Kardashian într-un interviu recent pentru Vanity Fair Italia.

„Decizia de a încerca fertilizarea asistată a fost aproape o non-alegere, în sensul că am fost împinsă spre ea ca și cum ar fi fost singura opțiune. Adevărul este că am simțit că făceam ceva care nu era potrivit pentru mine. Intuiția mea îmi spunea că nu era potrivită pentru mine. Știam în adâncul sufletului meu că nu era ceea ce trebuia. Și de fapt, îi tot spuneam lui Travis: dacă suntem meniți să avem un copil, atunci se va întâmpla pur și simplu. Și așa a fost. Când am încetat să mai forțăm procesul, atunci s-a întâmplat”, a explicat ea pentru revista de modă. 

Citește și:
Kim Kardashian, anunț neașteptat în privința vieții amoroase: „Mai am un an până atunci'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people