Ce provocări întâmpină Oana Moșneagu și Vlad Gherman înainte de nuntă: „Este mai greu decât ne așteptam”

Oana Moșneagu și Vlad Gherman se vor căsători în acest an.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste din 2021 și s-au logodit după doi ani de relație. În curând vor face un pas important în relația lor, și anume se vor căsători. 

În luna august a anului 2023, Vlad Gherman a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Oana Moșneagu. Momentul a avut loc la finalul spectacolului „Îmblânzirea Scorpiei”, regizat de Anca Sigartău, care s-a jucat în aer liber la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, și în care cei doi interpretează rolurile principale. Cererea în căsătorie a fost inedită, iar spectatorii au privit cu emoție momentul. Actorul a ținut și un discurs în fața tuturor înainte să se așeze în genunchi și să îi ofere inelul de logodnă iubitei sale. Ulterior, actrița l-a luat în brațe pe Vlad Gherman și s-au sărutat.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman pun la punct ultimele detalii pentru nunta lor, care va avea loc în luna iunie a acestui an. Cei doi sunt entuziasmați să facă acest pas, însă, actorul a recunoscut că întâmpină o serie de provocări care au legătură cu bugetul pentru organizarea acestui eveniment. 

„Suntem pe ultima sută de metri cu organizarea nunții, noroc că avem un wedding planner care ne ajută. Nu știu dacă reușeam să ne organizăm singuri. Este mai greu decât ne așteptam. Sunt atâtea detalii de care trebuie să ții cont atunci când vine vorba de nuntă. Evident, o faci o dată în viață și atunci clar nu vrei să faci rabat la tot felul de chestii pe care ți le dorești la nuntă. Astfel încât bugetul unei nunți în 2024 depășește cu mult așteptările oricărui cuplu”, a declarat Vlad Gherman pentru fanatik.ro

În continuare, actorul a recunoscut că el și logodnica lui, Oana Moșneagu, sunt nerăbdători pentru cununia religioasă, pe care o consideră importantă. 

„Mai avem niște lucruri de pus la punct. Consider că suntem pe ultima sută, astfel încât până la finalul lunii ar trebui să avem totul rezolvat și să nu mai fim absolut deloc stresați în ceea ce privește organizarea. Ne emoționează tare mult. Abia așteptăm cununia religioasă. Din punctul nostru de vedere e cea mai importantă etapă, cel mai important moment din ziua respectivă și, ulterior, evident, petrecerea, să ne simțim bine, să nu apară vreun neprevăzut. Luăm în calcul și astfel de evenimente neprevăzute ca să fim pregătiți psihic. În rest, ce să zic, e un eveniment pe care orice cuplu îl așteaptă, la fel și noi. Ne entuziasmează foarte tare”, a completat Vlad Gherman pentru sursa citată. 

Într-un interviu pentru Fresh by Unica, Vlad Gherman a dezvăluit diverse aspecte despre organizarea nunții, inclusiv cea mai mare provocare întâlnită până acum și motivul pentru care fosta sa iubită, actrița Cristina Ciobănașu, nu va participa la eveniment. După ce s-au despărțit, cei doi au păstrat o relație apropiată și au fost implicați în proiecte profesionale comune, însă actorul a confirmat că fosta lui parteneră nu va lua parte la nunta sa cu Oana Moșneagu.

„Am discutat cu Cris, i-am spus că mie, personal, mi s-ar părea ciudat să o chem la nunta mea. Ea a zis că oricum cel mai probabil nu ar fi venit. Am convenit amândoi, a fost o discuție liberă pe care am purtat-o super matur. A zis că oricum nu ar veni. Nu trebuie acum să speculați că suferă și nu vrea să vadă momentul. Nu. Mi s-ar părea ciudat, e o chestie de respect față de relația în care am fost aproape 10 ani”, a spus Vlad Gherman.

Citește și:
De ce Nelu Cortea, bunul prieten al lui Cătălin Bordea, ține legătura cu fosta soție a acestuia

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people