Meghan Markle intenționează să nască acasă cel de-al doilea copil pe care îl așteaptă împreună cu Prințul Harry. Cei doi vor deveni părinți la începutul verii, iar copilul care va veni pe lume este primul membru al unei familii regale care se va naște în America.
Atunci când era însărcinată cu Archie, Markle și-a dorit să îl nască pe acesta acasă, la Frogmore Cottage, locuința din Marea Britanie a ei și a Prințului Harry. Însă planurile ei au fost date peste cap atunci când venirea pe lume a lui Archie a întârziat, așa că aceasta a trebuit să nască la spitalul privat Portland din Londra, pe 6 mai 2019.
„Planul lui Meghan a fost să îl nască acasă pe Archie, însă știți ce se spune despre planurile bine stabilite. Doctorii au sfătuit-o să meargă însă la spital și tot ceea ce ea și-a dorit a fost ca Archie să vină pe lume în siguranță', a declarat o sursă apropiată cuplului regal pentru Pagesix.
„Însă acum are o casă superbă în California și este cel mai frumos loc unde ar putea să își aducă pe lume fetița', a mai dezvăluit sursa. Anul trecut, Meghan și Harry au cumpărat o fabuloasă proprietate în Montecito, California, pe care au plătit suma de 14,5 milioane de dolari.
Meghan Markle și Prințul Harry au dezvăluit sexul celui de-al doilea copil în cadrul mult așteptatului interviu cu Oprah Winfrey. Cei doi au mărturisit că vor avea o fetiță și că sunt extrem de fericiți.
„Să ai un băiat iar apoi o fată – ce îți poți dori mai mult de atât?', a declarat Prințul Harry.
De asemenea, aceștia au precizat și că acum familia lor este completă, și că nu își mai doresc un al treilea copil. Cuplul a anunțat pe 14 februarie că vor deveni din nou părinți, la scurt timp după ce Meghan a povestit că în luna iulie a suferit o pierdere de sarcină.
Oricum, în caz de necesitate, locuința celor doi se află în apropierea Spitalului Cottage, din Santa Barbara, considerat a fi unul dintre cele mai bune spitale din America.
O sursă apropiată familiei regale britanice a mai precizat că „Nu se știe, ținând cont de faptul că acum Meghan și Harry sunt persoane private, dacă vor anunța nașterea fetiței lor sau vor da publicității vreo fotografie. De data aceasta, ei nu mai trebuie să respecte protocolul regal, așa cum au fost obligați să facă în cazul lui Archie'.
Citește și:
Meghan Markle acuză familia regală de rasism în interviul cu Oprah Winfrey
Foto: Instagram