Prințesa Diana avea în plan să cumpere o casă în California, potrivit unui apropiat.
Prințesa Diana avea în gând o posibilă mutare în California în anii dinaintea morții sale. Aceasta este doar una dintre informațiile care se pot afla dintr-un nou documentar PBS despre ea.
Episodul special din seria In Their Own Words va fi transmis duminică, 8 august, ocazie cu care Louisa Ballhaus a vorbit cu antrenorul vocal al Prințesei Diana, Stewart Pearce. El a povestit în premieră despre prietenia lor care a fost curmată brusc, în 1997, de moartea Dianei într-un accident de mașină.
În opinia lui Pearce, Prințul Harry împlinește, conștient sau nu, multe dintre dorințele Dianei, inclusiv mutarea în California și ruperea de influența familiei regale. „Acesta ar fi fost viitorul Dianei”, a explicat Pearce, citat de She Knows. „Vorbea de cumpărarea unei case în Malibu, cu vedere la Pacific. Deci este foarte interesant faptul că Harry și Meghan au ales să plece. Și tocmai lângă Santa Barbara, zona la care se gândea Diana.”
Pearce și-a amintit cu drag de firea sportivă a prințesei. „Știi, înota 20 de bazine pe zi. Știi, era rac, așa că trebuia să fie în apă, și băieții sunt la fel. Au fost mereu pe bicicletă, jucând frisbee, antrenându-se la sală, polo, sunt foarte, foarte sportivi. Și și-a dorit acel stil de viață pentru ei, pentru că, desigur, Harry avea doar 12 ani atunci – să se poată juca pe plajă și să facă ceea ce le făcea plăcere.”
Pearce nu știe dacă Harry și Meghan aflaseră de aceste planuri ale Dianei sau mutarea lor acolo e o pură coincidență, dar crede că, dacă i le-a povestit lui, e imposibil ca prințesa să nu fi împărtășit și cu fiii ei cum își imagina viitorul lor împreună.
Prințul Harry a vizitat Marea Britanie vara asta doar pentru a participa la dezvelirea unei statui în memoria mamei sale, care ar fi împlinit 60 de ani.
Foto: Arhiva Revistei ELLE