Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate artiste din showbiz-ul autohton.
Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate artiste din showbiz-ul autohton, care s-a remarcat prin mesajul pieselor sale și creativitatea ei. Cântăreața din Republica Moldova a cucerit topurile muzicale încă de la prima ei piesă, iar de atunci lansează hit după hit.
Artista are o relație foarte apropiată cu fanii de pe rețelele de socializare, cărora le răspunde oricând poate și le povestește despre viața ei, cu bune și rele, iar curiozitățile acestora cu privire la ea sunt nenumărate. Irina Rimes a fost întrebată recent dacă este afectată de comentariile răutăcioase care sunt făcute la postările sale de pe social media și cum face față valului de hate cu care se confruntă de altfel aproape orice vedetă.
„Cum să-l gestionez? Nu am cum să-l gestionez. Nu pot să spun că nu m-a afectat și nu pot să spun că nu mă afectează, dar încerc să trec peste ca peste orice altă greutate și să înțeleg că vor exista mereu oameni care nu te plac și e normal, e ok”, a declarat cântăreața pe Instagram.
Chiar dacă acum se bucură de o mulțime de aprecieri din partea fanilor și de piese care strâng un număr impresionant de vizualizări, a făcut și sacrificii pentru a fi cântăreața de astăzi.
Irina Rimes face parte dintr-o familie de econimiști și era firesc să urmeze o carieră în același domeniu. Cu toate astea, nu a mers pe acest drum și a ales să facă muzică. Într-un interviu pentru emisiunea „La Măruță”, cântăreața a dezvăluit care a fost momentul care i-a schimbat parcursul și cum a ajuns să studieze la Conservator.
„În drum spre Chișinău, unde mergeam să dăm la facultate, am luat doi oameni pe drum, la ocazie. Întâmplător, erau profesori la Conservator și au spus, după ceva timp de conversație în care au aflat ce vor să facă părinții mei: „De ce vreți să stricați drumul fetei? Daca fata cântă și vrea să facă asta, de ce nu mergeți să o dați la Conservator?”. Cumva, ăla a fost momentul în care totul s-a schimbat și părinții mei au decis să mergem la Conservator. Eu, atunci, îmi lăsam părinții să decidă.”
Irina Rimes a vorbit și despre sacrificiile pe care le-a făcut până acum pentru proiectul ei muzical. Cântăreața a recunoscut care au fost compromisurile din carieră și a mărturisit că s-a îndepărtat de familia ei, pe care nu o vizitează atât de des.
„Adevăratele sacrificii cred că le-am făcut în momentul în care a trebuit să aleg. Familia sau concertul? Prietenul sau jobul? Sacrificiul poate fi momentul când trebuie să mergi la o nuntă în familie și nu te duci pentru că ai Untold sau Neversea sau un alt concert. Eu mă duc de două ori pe an acasă.
Eu m-am îndepărtat de familie. Eu am avut atât de mult de muncă la un moment dat, că dacă nu aveam treabă de făcut cu familia sau cu anumiți oameni… Dacă n-am nicio treabă cu tine, nu exiști. Dacă nu ești în programul meu, în calendar, scris acolo în agendă, nu exiști. A existat perioada asta în care m-am îndepărtat pentru că nu erau în agendă. Au venit ei, dacă nu m-am dus eu către ei, au venit ei către mine și m-au înțeles, m-au susținut și mă susțin în fiecare zi, în fiecare secundă. Ei au fost acolo dintotdeauna”, a declarat Irina Rimes în emisiunea „La Măruță.”
Foto: Instagram