Prințul William, Ducele de Cambridge, susține dorința Reginei de a o face pe mama sa vitregă, Camilla, Regina consoartă. Monarhul nu a luat parte la procesul de luare a deciziilor, însă i-a respectat hotărârea bunicii sale.
Prințul William ar fi lăsat în urmă conflictele din trecut pentru a „sprijini' „dorința fermă” a Reginei Elisabeta a II-a de a o numi pe Camilla Regină consoartă. Potrivit DailyMail, Prințul William nu s-a împotrivit și a salutat cu respect decizia. Pe de altă parte, fratele său nu a făcut comentarii pe această temă.
„Ducele susține decizia”, a confirmat aseară o sursă bine plasată din palat. O altă sursă a subliniat că, deși nu a făcut parte din procesul final de luare a deciziei, prințul a discutat problema cu tatăl lui, Prințul Charles.
„Nimic din toate acestea nu poate fi ușor pentru el. Au fost dispute uriașe în familie în primele etape ale căsătoriei lui Charles și Camilla. William nu a avut cea mai bună relație cu tatăl său pe atunci. Dar vede că, de atunci, Camilla și-a făcut fericit tatăl și este ceva cu care s-a împăcat”, a spus o persoană din interior.
Prietenii spun că William încă crede că are un rol de a susține moștenirea regretatei sale mame și nu se va teme niciodată să vorbească despre Prințesa Diana. Între timp, relația cu Prințul Charles s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani.
„Relația lui cu Prințul de Wales este mai bună decât a fost vreodată. El nu este deosebit de apropiat de mama lui vitregă, dar ei se înțeleg perfect și acum sunt o familie destul de amestecată. De asemenea, își respectă bunica și judecata ei mai mult decât orice pe lume. Dacă este potrivit pentru ea, atunci va fi potrivit pentru el”, a mai spus o sursă din palat.
Sursele spun că, în timp ce relația lui William și Camilla nu a fost una ușoară la început, Prințul Harry a fost pragmatic cu privire la rolul ei în viața tatălui său și, acum, pentru viitorul monarhiei.
Decizia Reginei Elisabeta a II-a vine după ce Prințul Charles și-a schimbat jurămintele de încoronare în urmă cu câțiva ani pentru a include „Regina Camilla”, cu binecuvântarea mamei lui. Inserarea titlului soției sale a fost inclusă ca parte a unei reelaborari generale a planurilor pentru ceremonia de la Westminster Abbey.
Sâmbătă, Regina a anunțat că Ducesa de Cornwall va deveni Regina consoartă atunci când soțul ei va deveni Regele Marii Britanii. De asemenea, sursele susțin că soția lui Charles va avea coroana neprețuită de platină și diamant a Reginei Elisabeta a II-a.
FOTO: Arhivă ELLE