Ce mesaj public emoționant i-a transmis soțul lui Carmen Grebenișan concurentei de la Survivor: „Sper să fie și ultima plecare pe care o ai atât de lungă”

Carmen Grebenișan este considerată una dintre cele mai de succes creatoare de conținut din România.

Ce mesaj public emoționant i-a transmis soțul lui Carmen Grebenișan concurentei de la Survivor: "Sper să fie și ultima plecare pe care o ai atât de lungă"

Carmen Grebenișan și soțul ei, Alex Militaru, se cunosc de mai bine de 4 ani. Inițial, cei doi au fost prieteni foarte buni, iar ulterior relația lor a evoluat într-o poveste de dragoste. S-au căsătorit civil pe 28 august 2021. Pentru eveniment, cei doi le-au propus invitaților un dress code inedit, mai exact military.

Carmen Grebenișan este considerată una dintre cele mai de succes creatoare de conținut din România, cu o comunitate impresionantă de fani și foarte multe colaborări profesionale de prestigiu. Ea se numără și printre concurentele de anul acesta de la Survivor România, impresionând cu determinarea de care dă dovadă în cadrul probelor.

În cadrul emisiunii de la PRO TV, după ce a câștigat jocul de comunicare, Carmen Grebenișan a primit un cadou surprinzător din partea soțului său, dar și un mesaj care a emoționat-o până la lacrimi.

„E o pernă! Mi-a dat pernă! Băi, voi glumiți? Nu pot să cred așa ceva! Dar cine a gândit că ăsta e obiectul meu preferat? Vreau să știu! Cine s-a gândit? Nu-mi vine să cred că o am cu mine! Miroase a casa noastră!”, a spus Carmen, emoționată la vederea cadoului trimis de cei dragi.

Ea a aflat ulterior că acesta era un cadou din partea soțului ei, Alex Militaru, acesta transmitând și un mesaj emoționant pentru concurenta de la Survivor.

„Bună, iubito! Sper ca de data aceasta să câștigați comunicarea și să vezi acest video din partea mea. Inițial, cadoul pe care îl alesesem fusese o boxă portabilă, pentru că știu cât de tare asculți tu muzică, dar nu s-a putut și din cauza aceasta m-am gândit că o pernă te-ar putea ajuta, pentru că știu ce condiții ați avut timp de patru luni și mă gândesc că poate acum, în ultima lună, până la marea finală o să te ajute să dormi mai bine”, a declarat acesta.

Alex Militaru i-a spus soției sale că nu se aștepta ca aceasta să reziste atât de mult în competiție și că abia așteaptă ca ea să revină acasă.

„Ești foarte puternică, nu mă așteptam să fii, să reziști atât, sincer nu mă așteptam și sunt în același sentiment cu tine. Meriți să câștigi! Din punctul meu de vedere chiar meriți să câștigi. Mi-e dor de tine rău de tot și abia aștept să te întorci acasă, să ne facem planuri, să se întâmple toate lucrurile pe care le-am vorbit înainte să pleci și sper să fie și ultima plecare pe care o ai atât de lungă. Te iubesc mult de tot și succes”, i-a transmis Alex Militaru soției sale.

În mai 2020, Carmen Grebenișan a dezvăluit mai multe detalii despre partenerul ei și despre cum a început relația lor.

„E foarte frumos și lucrurile au avansat într-un ritm destul de alert. Nici dacă mi-aș fi propus nu m-aș fi gândit la asta. Noi ne-am cunoscut în timp ce eu eram cu fostul meu prieten. Nu a fost dragoste la prima vedere. Am fost amici timp de trei ani. Am fost compatibili la nivel amical. Ne-am înțeles foarte bine și ne-am apropiat după. Am empatizat și s-au întâmplat alte lucruri”, declara Grebenișan.

Citește și:
Eugenia Șerban, declarații sincere despre intervențiile estetice la care a apelat și cum se menține în formă

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people