Ce mesaj a transmis Naomi Hedman, fosta logodnică a lui Florin Ristei, după ce artistul a confirmat despărțirea

Florin Ristei a confirmat recent despărțirea de logodnica lui, Naomi Hedman.

Florin Ristei și Naomi Hedman s-au cunoscut în 2020 la filmările emisiunii „X Factor”, Naomi fiind una dintre concurente, eliminată însă pe parcursul show-ului, iar artistul a fost jurat în sezonul 9. Relația lor a început după ce Naomi Hedman a fost eliminată din show-ul de talente, iar la finalul anului 2020 s-au logodit. Cei doi au vorbit cu mai multe ocazii despre povestea lor de dragoste, oferind detalii inedite despre viața lor de cuplu. Deși se logodiseră de ceva timp, declarau că nu se grăbesc să ajungă în fața altarului.

Încă de la finalul anului 2023 au existat zvonuri conform cărora Florin Ristei și Naomi Hedman s-ar fi despărțit, după ce vedeta a șters toate fotografiile de pe rețelele de socializare în care apare alături de artist. La vremea respectivă, cântărețul a fost întrebat dacă relația lui cu Naomi Hedman s-a încheiat, însă nu a oferit clarificări.

Florin Ristei a confirmat recent despărțirea de logodnica lui, Naomi Hedman în cadrul podcastul „Fiertzi pe Power Couple” al lui Speak.

Mesajul transmis de Naomi Hedman

Naomi Hedman este o prezență discretă de rețelele de socializare, însă la scurt timp după ce artistul a confirmat faptul că s-au despărțit, aceasta a ales să împărtășească cu fanii săi un mesaj inspirațional care lasă loc de interpretări.

„Niciun suflet (n.r. – om) din această lume nu poate lua ceea ce ți se cuvine”, se arată în mesajul distribuit de aceasta pe Instagram Story.

Florin Ristei, declarații despre despărțirea de logodnica lui

Acum, Florin Ristei a confirmat că el și Naomi Hedman nu mai formează un cuplu. Artistul a dezvăluit motivul pentru care el și fosta lui logodnică au pus punct relației lor. 

„S-a mutat înapoi acasă. Nu funcționează la distanță, știe toată lumea că nu o să funcționeze, dar… de vorbit, vorbim. Dar sunt supărat. Când se încheie împotriva voinței amândurora din motive independente e nasol. Dar ce să facem, frate? O s-o sun după ce terminăm aici că mi-e dor de ea”, a declarat Florin Ristei în cadrul podcastul „Fiertzi pe Power Couple” al lui Speak.

Ulterior, Florin Ristei a fost întrebat de către Speak: „Dar ușa e deschisă?”, iar artistul a răspuns: „Nu m-ar deranja să scârțâie ușa aia că n-a mai scârțâit de mult… Nu știu dacă e deschisă… Și m-a întrebat cineva în presă: „Ești singur și disponibil?”. Singur sunt în casă, dar disponibil nu știu dacă sunt.”

Naomi Hedman nu este deloc străină de lumea showbiz-ului. Ea este de origine britanică și înainte să vină în România și să impresioneze publicul de aici cu prestația sa din emisiunea „X Factor” de la Antena 1, în cadrul căreia l-a cunoscut și pe Florin Ristei, s-a remarcat în țara de origine în urma participării la un reality show de dating

Naomi Hedman este model și cântăreață, iar faima a cunoscut-o în Marea Britanie. Printre colaborările muzicale importante se numără cea cu Nicki Minaj.

În 2016, Naomi Hedman a participat în sezonul 4 de la Ex on the beach, un reality show din Marea Britanie realizat de MTV. Formatul emisiunii presupunea ca opt băieți și fete care nu se află într-o relație să meargă la plajă în căutarea dragostei. Însă, povestea lor de iubire se complică atunci când în peisaj își face apariția fostul iubit sau fosta iubită. 

Citește și:
Celebrități și ținute spectaculoase la decernarea premiilor BAFTA 2024 (Galerie Foto)

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people