Ce i-a reproșat Alexia Eram fratelui ei, Aris, în timpul filmărilor la America Express: „Stai așa ca prostul!”

Alexia Eram și fratele ei, Aris, au fost foarte încântați de ideea de a participa la acest concurs.

Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.


America Express revine la Antena 1 sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, cu o premieră maraton de cinci zile. Astfel, în săptămâna lansării, show-ul va fi difuzat sâmbătă de la 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30. În cea de-a doua săptămână, America Express revine la tronsonul consacrat: duminică de la ora 21.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Drumul Sorelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.


Alexia Eram și fratele ei, Aris, au fost foarte încântați de ideea de a participa la acest concurs, iar potrivit surselor mondene, cei doi ar fi ajuns chiar până în finală. Cei doi au însă caractere diferite, Alexia fiind mult mai impulsivă decât fratele ei care se consideră o persoană calmă și răbdătoare.

Înainte de începerea difuzării emisiunii, fanii au avut ocazia să vadă câteva cadre în premieră și să observe interacțiunea dintre cei doi frați.

„În situațiile astea ești super calm și mă enervezi!', i-a spus Alexia fratelui ei în cadrul unei probe pentru ca ulterior să se enerveze și să îi spună pe un ton răstit: „Stai așa ca prostul!'.


Ce povestește Alexia Eram despre competiția de la Antena 1

Alexia Eram este obișnuită de la o vârstă fragedă să se afle în lumina reflectoarelor, având în vedere notorietatea de care are parte mama ei, Andreea Esca. Tânăra în vârstă de 23 de ani este acum una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut de la noi și are numeroase contracte de imagine cu diverse produse și servicii. Alexia Eram este activă pe social media și păstrează o comunicare deschisă cu urmăritorii ei, drept dovadă că tot pe contul ei de Instagram a făcut dezvăluiri despre competiția la care a participat împreună cu fratele ei.


„Dragilor, voiam să vă spun că America Express a fost o experiență unică, minunată, cea mai frumoasă experiență din viața mea și cea mai grea experiență din viața mea. Nu credeam că pot trăi atât de multe emoții într-o singură zi și, în general, să văd atâtea lucruri, să experimentez atâtea lucruri, să învăț. A fost extraordinar, abia aștept să vedeți la TV emisiunea. Abia aștept să văd și eu emisiunea, să mă văd și să văd toți colegii cu care am fost în această competiție. Am întâlnit niște oameni minunați, am legat prietenii acolo și vreau să le mulțumesc tuturor pentru experiența pe care am avut-o', a povestit creatoarea de conținut pe Instagram.

Alexia Eram a avut numai cuvinte de laudă la adresa organizatorilor emisiunii și a ținut să mulțumească echipei de producție care le-a fost alături.

„Vreau să felicit toți oamenii implicați în această emisiune, care sunt în spatele camerelor. Este o muncă imensă pentru a crea acest show. Bravo lor, tot respectul. Le mulțumesc persoanelor care au fost în echipa mea, cameramanul și reporterița noastră, niște oameni minunați', a mai spus ea.


Fiica Andreei Esca a mărturisit că experiența America Express a făcut-o să se cunoască mai mine, dar și să formeze o legătură și mai strânsă cu fratele ei, Aris.

„Am trecut prin atât de multe lucruri și abia aștept să vă pot povesti tot ce s-a întâmplat. Este foarte dubios să te întorci acasă și să intri, din nou, în normalitate, după atâta timp în care efectiv ai trăit complet altcumva. Am învățat foarte multe lucruri despre oameni, despre mine, despre Aris. Toată această emisiune te ajută să te cunoști mai bine și să înveți foarte multe lucruri despre tine însuți. Această emisiune te ajută să-ți dai seama cât de norocos ești în fața ta. Te ajută să-ți dai seama de problemele reale. Ok, da, și noi avem problemele noastre. Fiecare are problemele lui, dar acolo îți dai seama că o viață atât de simplă, totuși, face ca oamenii să fie mult mai fericiți decât majoritatea oamenilor care au bani sau confort. Este efectiv o lecție de viață, este incredibil tot ce am trăit acolo și chiar trăiești viața, fără telefon, fără bani, doar cu lucrurile bune și rele pe care viața ți le dă', a mai spus Alexia Eram pe Instagram.

Citește și:
Ce decizie a luat Simona Pătruleasa, după 15 ani de căsnicie: „Nu am negociat nimic’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people