Ce fotografie a publicat unul dintre foștii iubiți ai lui Jennifer Lopez

Unul dintre foștii iubiți ai lui Jennifer Lopez a repostat o fotografie de cuplu cu aceasta – și nu este vorba de Ben Affleck!

Chiar dacă Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost văzuți petrecând din ce în ce mai mult timp împreună în ultima săptămână, la scurt timp după ce cântăreața s-a despărțit de logodnicul ei, Alex Rodriguez, un alt fost iubit al vedetei a redistribuit o fotografie veche de cuplu alături de aceasta.

Este vorba despre rapperul Sean „Diddy” Combs, sau P. Diddy, așa cum mai era cunoscut de către fani, care a publicat pe contul său de social media o imagine mai veche alături de Jennifer Lopez. „#tbt” a adăugat rapperul în descriere, sugerând astfel că e vorba de o amintire. În imagine, Jennifer și P. Diddy – care au fost împreună timp de 2 ani înainte să se despartă în 2001 – se țin de mână în timpul unei plimbări în oraș. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de LOVE (@diddy)


Combs și Lopez și-au anunțat despărțirea chiar de Valentine’s Day acum 20 de ani, însă au rămas prieteni și chiar s-au mai întâlnit la o petrecere din 2018 în urma spectacolului All I have Las Vegas al artistei, dar și la un eveniment de caritate la care aceasta a participat alături de Rodriguez.

Diddy și Jennifer Lopez erau împreună și în timpul Premiilor Grammy din 2000, atunci când artista a rămas în istorie cu celebra rochie Versace pe care a purtat-o. Într-un interviu din 2017 cu publicația Entertainment Tonight, acesta spunea că „nu știa câtă amploare va lua evenimentul, dar că a fost un moment deosebit pentru ea. Tocmai ce ne pregăteam să trecem la următorul nivel în ceea ce privește ce purtam și cum urma să ne folosim de tendințe”, își amintește artistul în același material, mărturisind apoi și că Jennifer Lopez a fost „fără dubiu' una dintre marile lui iubiri.

Amintirile lui P. Diddy (51 de ani) vin chiar în momentul în care Jennifer Lopez (51 de ani) pare să se întoarcă în brațele altui fost iubit, și anume Ben Affleck (48 de ani). Zvonurile conform cărora cei doi s-au împăcat au început la finalul lunii aprilie, când au fost surprinși împreună în apropierea casei din Los Angeles a cântăreței, imediat după despărțirea de Alex Rodriguez (45 de ani).

Cei doi s-au bucurat apoi de o excursie în Montana, unde au fost văzuți în aceeași mașină, iar pentru moment Jennifer Lopez și Ben Affleck petrec o vacanță de lux în Miami. „Se distrează și vor să petreacă oricât de mult timp posibil împreună”, a declarat o sursă pentru People.

„Vor călători în toate părțile de câte ori pot ca să facă lucrurile să meargă”, a mai adăugat aceeași sursă. „Nu vor să se mai ascundă. Amândoi sunt încântați de relația lor. Vor să se asigure că fac tot ce pot ca asta să meargă. Jennifer e incredibil de fericită. Simte că poate să fie pur și simplu ea însăși alături de Ben.”

Lopez și Affleck au fost împreună în 2002, devenind și logodnici în același an. Cu doar câteva zile înainte de data la care toată lumea se aștepta ca aceștia să pășească spre altar, în septembrie 2003, cuplul și-a amânat nunta pentru ca mai apoi să se despartă în ianuarie 2004.

Citește și:
Cu cine rămân copiii lui Brad Pitt și ai Angelinei Jolie? Verdict în procesul de custodie

Text: Cristiana Daraban
Foto: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people