Ana Maria Georgescu avea numai 14 ani atunci când s-a lansat pe piața muzicală din România cu balada „Ochii tăi' și a obținut trofeul Festivalului de la Mamaia 2001.
Deși s-a retras pentru o perioadă din lumina reflectoarelor, în 2014 Ana Maria Georgescu și-a încercat norocul și la Vocea României, când a întors 3 scaune cu interpretarea sa a piesei Je TAime. Ulterior, s-a dedicat actoriei și a putut fi văzută în musicalul „My Fair Lady’, fiind una dintre actrițele care dau viață personajului Eliza Doolittle.
Acum în vârstă de 33 de ani, Ana Maria Georgescu și-a găsit fericirea în dragoste, iar în 2018 s-a căsătorit cu omul de afaceri Norbert Vig în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Franța.
Pe contul ei de pe o rețea de socializare, Ana Maria Georgescu a transmis atunci un mesaj și a publicat mai multe fotografii cu alesul inimii ei și cu inelul de logodnă pe care l-a primit, o bijuterie superbă. „De cele mai multe ori lucrurile frumoase se întâmplă când te aștepti mai puțin. De exemplu, într-o noapte de mai, în Paris, într-o camera de hotel, doi oameni și-au promis să se iubească o viață. Mai apoi, au ajuns la un castel medieval din Franța, cu oameni minunați, din zilele noastre, au petrecut trei zile și trei nopti și s-au minunat de cât de frumoasă poate să fie viața', a spus Ana Maria Georgescu.
De-a lungul anilor, Ana Maria Georgescu le-a dezvăluit fanilor care o urmăresc pe Instagram și imagini inedite de la nunta ei.
În luna august, Ana Maria Georgescu a anunțat pe Instagram faptul că a devenit mamă prin intermediul unui mesaj emoționant: „Fiica mea draga, De cand ai venit pe lume traim prin tine, cu tine si pentru tine. Cartile, muzica si filmele, poeziile si bucuriile exista acum doar ca sa ti le daruim tie. As vrea sa iti pun la picioare tot ce e mai frumos pe lume, asa cum stiu, atat cat pot. Prin tine nu mai exista trecut, exista doar dimineti lungi in care tu razi si noi stam inmarmuriti in fata minunii. Esti cel mai frumos dar pe care viata ni l-a dat. Vom sta mereu in umbra zambetului tau. Te iubim, mama si tata'.
Artista postează destul de des imagini cu ea și fiica ei, Katja, atât de la botezul micuței, cât și din prima vacanță în trei sau instantanee din viața lor de familie.
Citește și:
Colaborare emoționantă: Andreea Bănică și fiica sa, Sofia, cântă pentru prima oară
Foto: Arhiva Revistei ELLE