Gimnasta Larisa Iordache a reprezentat o speranță la o medalie pentru sportul din România, însă nu a reușit să concureze la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urma unei accidentări. Aceasta avusese oricum un an dificil, în care a reușit totuși să se califice la olimpiadă, după ce o accidentare și multiple intervenții chirurgicale o ținuseră departe de sala de antrenament. A urmat însă pandemia, Larisa însăși contractând virusul, și, cu doar o lună înainte de debutul jocurilor, aceasta și-a pierdut și mama.
În acest context, Larisa Iordache a ajuns la Tokyo pregătită pentru performanță, fiind singura din lotul de gimnastică al României care ar fi putut, conform opiniilor specialiștilor, să revină acasă cu o medalie în proba la bârnă, aparatul său preferat și la care excelează. Însă Larisa s-a accidentat la gleznă în calificări, și, deși a obținut calificarea în finală, în cele din urmă nu a reușit să o mai facă, părăsind în lacrimi sala. Ceva mai târziu, Iordache și-a anunțat participarea la următoarele Jocuri Olimpice de vară, la Paris în 2024.
La revenirea în țară, gimnasta Larisa Iordache declara: „Cu siguranţă finala ar fi fost alta. Pentru că, având adversare pe măsură, e clar că atunci concentrarea era alta, şi la mine şi la ele. Văzând finala, aş fi fost pe podium dacă mi-aş fi făcut integralul excepţional, aşa cum ştiu eu. Măcar puţin mai bine decât în calificări.
Şi cu siguranţă acum aveam o medalie de gât, eram super fericită. Dar cu toate astea, sunt mândră de mine că am luat deciziile pe propria răspundere. Sunt destul de matură încât să încerc să gândesc cu mintea mea pentru a putea trece peste cât mai repede.'
În țară, gimnasta Larisa Iordache a decis să își acorde ceva timp pentru relaxare și refacere, astfel încât a călătorit spre litoral pentru o mică vacanță, de unde a și postat imagini. Ea și-a anunțat și fanii, pe contul propriu de Instagram, că și-a rezervat „puțin timp doar pentru mine'.
Citește și:
Cum va arăta rochia de mireasă a lui Carmen Grebenișan? Influencerul a vorbit despre nunta de vis cu Alex Militaru
Foto: Instagram